Când șoseaua îți încarcă mașina: Qualcomm a făcut o demonstrație în care autoturismele electrice sunt încărcate wireless în mers

Daniel Ionașcu / 19.05.2017
Când șoseaua îți încarcă mașina: Qualcomm a făcut o demonstrație în care autoturismele electrice sunt încărcate wireless în mers

Producătorul american de semiconductori Qualcomm a făcut o demonstrație prin care arată capacitatea de încărcare wireless a acumulatorilor instalați pe mașinile electrice, iar tehnologia ar putea fi adoptată și pe autoturismele autonome, relatează Reuters.

Astfel, un test de ”încărcare dinamică” a avut loc pe un circuit de la Versailles, din Franța. Compania a folosit două modele Renault Kangoo care circulau peste o serie de echipamente încastrate în șosea, iar acestea încărcau bateriile mașinilor cu până la 20 kW la viteze de autostradă. Tehnologia folosește inducția pentru încărcare.

Experții din domeniu apreciază că mașinile viitorului vor fi electrice, dar necesită o formă de încărcare mai puțin complexă, fără intervenție umană. Și în niciun caz să nu dureze ore întregi, așa cum se întâmplă acum.

Alte companii care cercetează soluții similare sunt xChargepoint, WiTricity și HEVO Power.

Qualcomm furnizează procesoare pentru producătorii de smartphone-uri Android și cipuri care conectează iPhone-urile de la Apple la rețelele 4G. Însă compania pariază pe industria auto pentru dezvoltarea viitoare, pe măsură ce mașinile devin din ce în ce mai inteligente și mai conectate la internet.

De altfel, acesta este și scopul achiziției producătorului olandez de cipuri NXP Semiconductors, fosta divizie de procesoare a Philips. Qualcomm așteaptă acum acordul Comisiei Europene pentru preluarea grupului olandez contra sumei de 38 de miliarde de dolari.

Diversificarea către domeniul auto și a electrocasnicelor conectate la internet (Internet of Things) vine în contextul în care piața smartphone-urilor începe să fie tot mai saturată.

Mai mult, Qualcomm este implicată într-un proces-monstru cu Apple, care îi cere daune de un miliard de dolari pentru acuzații de abuz de poziție dominantă.

La rândul său, Qualcomm a dat în judecată Apple, iar zilele trecute a dat în judecată și patru companii taiwaneze care asamblează iPhone și iPad pentru Apple. Acestea sunt Foxconn, Pegatron, Wistron și Compal Electronics.

Citește și...