S-a schimbat schimbarea: Samsung va comercializa smartphone-uri Galaxy Note 7 recondiționate

Daniel Ionașcu / 28.03.2017
S-a schimbat schimbarea: Samsung va comercializa smartphone-uri Galaxy Note 7 recondiționate

Samsung Electronics a anunțat că va recondiționa și va comercializa smartphone-urile Note 7 pe care le-a colectat în urma procesului de rechemare din toamna anului trecut, scrie EvoNews.com.

Modelul a fost anulat în luna octombrie, după ce o primă rechemare dusese la schimbarea bateriilor, dar telefoanele explodau și luau foc în continuare. Astfel, Samsung a rechemat 3,06 milioane de smartphone-uri din gama Note 7, operațiune care a lăsat grupului coreean o ”gaură” de circa 5,5 miliarde de dolari.

Samsung nu a anunțat nici prețul, nici țările în care intenționează să vândă modelele Note 7 recondiționate. Cel mai probabil, însă, prețul va fi mult sub cei 900 de dolari cât a costat inițial și vor fi țintite state aflate în curs de dezvoltate, precum India.

Gigantul coreean a anunțat că după ce vor fi refolosite modelele ce pot fi recondiționate, va extrage din celelalte aparate pe care le deține semiconductorii, modulele de cameră și toate componentele care pot fi reutilizate.

Problema o constituie faptul că multe din componentele smartphone-urilor sunt toxice sau nu există procese tehnologice de reciclare.

Organizația de protecția mediului Greenpeace a protestat la conferința Samsung de la Congresul Lumii Mobile de la Barcelona cerând grupului coreean o decizie fermă în privința telefoanelor Note 7 pe care le-a colectat.

În ianuarie Samsung a făcut public raportul privind cauzele exploziilor și incendiilor Note 7, iar vina a fost dată pe producătorii bateriilor, respectiv Samsung SDI, o companie afiliată, și Amperex Technology, din China. Amperex este o subsidiară a grupului japonez TDK.

Citește și...