Eroarea crucială pe care a făcut-o fondatorul GoPro în 2014 riscă să distrugă compania

Daniel Ionașcu / 20.03.2017
Eroarea crucială pe care a făcut-o fondatorul GoPro în 2014 riscă să distrugă compania

Producătorul de camere foto și video GoPro a anunțat o nouă rundă de concedieri, punând pe liber 270 de angajați, după ce în luna ianuarie a mai renunțat la 100, iar în noiembrie la alți 200, relatează EvoNews.com.

Într-un interviu pentru CNBC, fondatorul și directorul general al GoPro, Nick Woodman, a afirmat că societatea pe care o conduce și-a dat seama de o eroare crucială pe care a făcut-o atunci când s-a listat pe bursă, în anul 2014.

”Am eșuat în a face GoPro contemporană și am eșuat în alinierea GoPro cu mutările din domeniul smartphone-urilor”, a spus el, potrivit Business Insider.

Mai exact, smartphone-urile au camere din ce în ce mai bune, iar cele de top precum iPhone 7 și Galaxy S7 sunt deja rezistente la apă. În fapt, primul smartphone contemporan rezistent la apă a fost lansat de Sony încă din 2013. Telefoane rezistente la apă și praf erau, însă, pe piață încă din anul 2005, când producătorul japonez Casio a adus un astfel de model. Însă din 2005 până în 2013 telefoanele rezistente la apă trebuiau ”învelite” în diverse materiale.

GoPro a devenit un brand sinonim cu camerele foto-video destinate celor care vor să își imortalizeze momentele.

Numai că a devenit din ce în ce mai greu pentru companie să își convingă clienții să cumpere adițional o cameră, pe lângă smartphone-ul pe care îl au deja. În acest moment, nava-amiral a GoPro, Hero5 Black, costă 399 de dolari, fără a pune la socoteală alte accesorii și atașamente pentru cei care vor să își atașeze camera pe căști sau echipamente.

Or, la acei bani există deja smartphone-uri foarte bune care pot fi achiziționate, precum One Plus 3, ZTE Axon 7 sau Moto Z Play. Sau miriadele de modele de la Samsung, Huawei sau Xiaomi.

Pe de altă parte, și nișa ocupată de către GoPro s-a aglomerat și cu alți competitori, pe lângă producătorii de smartphone-uri. Mai exact, alți producători de camere foto sau video, precum TomTom, Olympus, Garmin, dar și competitori mai puțin cunoscuți, din China.

În schimb, compania și-a extins activitatea, producând acum și drone folosite la filmat.

Acțiunile GoPro au scăzut cu 76% de la listarea din 2014 până acum. După apariția știrii privind concedierile, titlurile au crescut cu 15%, însă.

Citește și...