O nouă descoperire de la inventatorul bateriilor litiu-ion: o baterie mult mai eficientă și mai sigură

vocea.biz / 07.03.2017
O nouă descoperire de la inventatorul bateriilor litiu-ion: o baterie mult mai eficientă și mai sigură

O baterie mult mai eficientă și mai sigură decât cele folosite în prezent ar putea intra pe piață în viitorul apropiat.

Cu toate că are 94 de ani, John B. Goodenough lucrează în continuare la tehnologii de creare a unor baterii mult mai bune. Profesorul, care lucrează la University of Texas, este creditat cu inventarea bateriilor litiu-ion, iar acum acesta a creat o alternativă mai bună, scrie Playtech.ro. 

Acesta, alături de o echipă de cercetare, au reușit să dezvolte o baterie solidă care este mai sigură decât bateriile litiu-ion. Principala caracteristică a acesteia este că poate stoca de trei ori mai multă energie decât bateriile clasice, astfel că vehiculele electrice, care vor beneficia primele de această tehnologie, vor avea o autonomie sporită. De asemenea, încărcările se vor face în minute, nu în ore, iar noile baterii vor avea o durată de viață mult mai mare.

Tehnologia folosită de echipă se bazează pe electroliți de sticlă în loc de cei lichizi, folosiți pentru bateriile litiu-ion. Folosirea sticlei solide previne apariția dentritelor, bucăți de litiu care se formează în interiorul electroliților lichizi. Dendritele sunt motivul principal pentru care bateriile litiu-ion au tendința de a face scurt-circuit și de a exploda sau a lua foc, scrie engadget.com.

Electroliții din sticlă permit bateriei să funcționeze și la temperaturi scăzute, până la -20 de grade Celsius. Noile baterii folosesc sodiu în loc de litiu, astfel că dispozitivele pot fi create folosind materiale care nu dăunează mediului.

Sperăm că o astfel de tehnologie ar putea îmbunătăți automobilele electrice, dar și dispozitivele pe care le folosim zi de zi. Momentan, Goodenough și echipa sa caută producători de baterii cu care să coopereze pentru a testa aceste noi prototipuri. (News.ro)

Citește și...