Roboții bionici care pot fi manevrați cu ajutorul luminii – VIDEO

vocea.biz / 03.03.2017
Roboții bionici care pot fi manevrați cu ajutorul luminii – VIDEO

Roboții bionici creați prin modificarea genetică a țesuturilor musculare pot fi manevrați cu ajutorul luminii și prezintă numeroase aplicații în medicină.

Până în acest moment a fost dificilă crearea roboților bionici, și asta pentru că dispozitivele electrice prin care ei sunt acționați nu se împacă bine cu sistemele vii în care ei sunt introduși. Însă construirea acestor elemente din țesut muscular și prin imitarea proceselor naturale le deschid specialiștilor numeroase portițe prin care pot soluționa problemele medicale, scrie Playtech.ro.

Principiile de la baza creației sunt destul de simple. Tehnica implică creșterea unor inele din țesut muscular prin folosirea hidrogelului printat 3D. Inelele crescute din mușchi sunt introduse într-o altă structură printată 3D (care are forma unui schelet, cu picioare rigide și coloană flexibilă). Iar inelele din mușchi (care sunt întinse peste structura picioarelor asemenea unei benzi din cauciuc) pot fi făcute să miște niște boți minusculi, conform hackaday.com.

Încercările anterioare de perfecționare a acestei tehnici aveau la bază celulele musculare din inima unui șobolan care se puteau contracta de unele singure, fără a necesita un ajutor din exterior. Acest fapt reușea să transmită mișcarea mai departe, dar ea nu putea fi controlată. De această dată, cercetătorii au reușit să controleze celulele modificate genetic prin intermediul luminii. Prin iluminarea diferitelor părți ale țesutului muscular, specialiștii pot determina roboții bionici să se miște oriunde. De asemenea, ei pot apela și la simulările electrice pentru a-i controla.

Metoda pe care o descriu cercetătorii de la Universitatea din Illinois nu este într-atât de bine definită încât să le permită acestora să creeze armate de roboți bionici. Cu toate acestea, studiul este impresionant pentru că prezintă numeroase detalii remarcabile cu privire la metodele și materialele care pot fi folosite pentru a da naștere boților. Aceștia prezintă informații care explică modalitatea în care poți crea formele 3D și felul în care poți manevra roboții realizați. (Playtech.ro)

Citește și...