iPhone împlinește astăzi 10 ani de la lansare – VIDEO

Daniel Ionașcu / 29.06.2017
iPhone împlinește astăzi 10 ani de la lansare – VIDEO

iPhone, smartphone-ul care a revoluționat lumea, împlinește astăzi zece ani de la punerea în vânzare pe piață, moment de la care a început ascensiunea puternică a Apple, care a devenit între timp cea mai valoroasă companie din lume, cu o capitalizare de 749 de miliarde de dolari și cu o sumă de 256 de miliarde de dolari în conturi.

Deși nu a fost primul smartphone modern, primul dintre acestea fiind realizat de către IBM, iar contribuții importante au avut și Palm, Nokia și BlackBerry, iPhone a intrat în istorie ca primul telefon adoptat pe scară largă de oameni, în special datorită ușurinței în utilizare.

Apple a vândut mai bine de un miliard de iPhone-uri din data de 29 iunie 2007, cea în care a început să fie disponibil. Acum, mai bine de 60% din veniturile Apple sunt aduse de vânzările de iPhone, fără a pune la socoteală veniturile din aplicații și servicii.

Precursor pentru Androidul lui Google

În fapt, acesta a inspirat Google să producă Android, sistemul de operare aflat acum pe marea majoritate a smartphone-urilor și tabletelor comercializate în întreaga lume. Sigur, Android fusese cumpărat de către Google în 2005 și se afla deja în lucru în 2007, când a apărut oficial iPhone, însă primele versiuni erau similare sistemelor BlackBerry.

 

Inclusiv Andy Rubin, creatorul Android, a recunoscut că a schimbat total codul-sursă al acestuia după ce a văzut cum arată și cum funcționează primul iPhone.

Ascensiunea Samsung și ”căderea din Rai” a Nokia și BlackBerry

Ulterior, Google a adăugat tot mai multe funcționalități, ceea ce a determinat Samsung să ajungă cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, depășind chiar Apple.

Acest lucru a determinat mai departe apariția de noi jucători puternici în domeniul smartphone-urilor, precum Huawei, HTC, Oppo, Vivo sau TCL. Dar a adus și ”căderea din Rai” a altor giganți de până atunci, precum Nokia, Motorola sau Palm. Divizia de telefonie a Nokia a fost vândută către Microsoft, iar de la finele anului trecut smartphone-urile Nokia au reapărut pe piață realizate de către compania finlandeză HDM Global.

Motorola a fost cumpărată de Google pentru ca ulterior să fie preluată de producătorul chinez de laptopuri Lenovo. Palm a fost preluată de către Hewlett-Packard, dar aceasta a fost un eșec, iar ulterior sistemul de operare webOS a ajuns la LG Electronics, în vreme ce marca Palm este proprietatea grupului chinez TCL, care produce și smartphone-uri sub brandul Alcatel.

BlackBerry a ajuns chiar aproape de faliment, a ieșit din producția de smartphone-uri și se concentrează acum pe software și servicii, dar și integrarea sistemului de operare QNX în mașini autonome. Telefoanele BlackBerry comercializate acum sunt tot grupul TCL din China.

Revoluția aplicațiilor

Pe lângă revoluția din domeniul smartphone-urilor, iPhone a mai adus ceva: revoluția aplicațiilor. Mai exact, Apple a lansat în 2008 App Store, din care se puteau descărca aplicații pentru iPhone.

Din nou, încă dinainte de acest moment existau site-uri cu programe, atât pentru calculatoarele cu Windows, cât și pentru Linux. Mai mult, aplicații mobile puteau fi descărcate încă dinainte de lansarea App Store.

În fapt, primul magazin online de programe a apărut chiar dinainte de lansarea IBM Simon, primul smartphone preistoric. Dacă acesta din urmă a apărut în 1994, Electronic AppWrapper – prima platformă comercială de distribuție de software, muzică și media – a apărut încă din 1991.

Dar App Store a dat startul creării de noi aplicații sau jocuri de mobil care să fie plătite de către consumatori, iar producătorii acestora au văzut posibilitatea unor venituri suplimentare. În fapt, din cele 91 de miliarde de dolari, cât au fost încasările din jocuri anul trecut, 40,6 miliarde de dolari au fost numai vânzările de jocuri de mobil, mai mult decât orice altă categorie. Spre comparație, jocurile pe calculator au generat 34 de miliarde de dolari, iar 6,6 miliarde au fost cele pentru consolele de profil.

Șoc pentru Nintendo

Dar această popularitate puternică a jocurilor de mobil a venit la pachet cu alt efect: oamenii și-au dat seama că se pot juca pe telefon, așa că nu au mai cumpărat mini-console dedicate. Astfel au fost afectate vânzările Nintendo Game Boy sau PlayStation Vita, dar și ale jocurilor aferente, din cauza utilizatorilor mult mai puțini.

De asemenea, și vânzările de console clasice au fost afectate. Așa se face, de exemplu, că în anul fiscal 2008 Nintendo avea vânzări de 16,6 miliarde de dolari și un profit net de 2,5 miliarde de dolari, pentru ca din anul 2009 profitul să se înjumătățească, iar în anii următori să ajungă chiar pe pierdere.

Industria de componente și asamblare

Un alt efect ascuns al popularității iPhone îl constituie dezvoltarea puternică a industriei de microprocesoare. Mai exact, iPhone a dus la popularizarea smartphone-urilor, care mai apoi au devenit o industrie de sute de miliarde de dolari. Anul trecut s-au vândut 1,5 miliarde de smartphone-uri în întreaga lume, iar în întreaga lume se află în circulație 4 miliarde de dispozitive de acest fel. Numai anul trecut, vânzările de smartphone-uri s-au ridicat la 428,9 miliarde de dolari, conform Statista, mai mult decât cele 408 miliarde de dolari generați de producerea de calculatoare, potrivit aceleiași Statista.

Acest lucru a dus la dezvoltarea puternică a industriei de componente. În fapt, Apple a popularizat arhitectura ARM pentru procesoare încă de la lansarea iPod, dar odată cu iPhone a fost folosită de marea majoritate a competitorilor.

Astfel s-au dezvoltat puternic companii ca ARM Holdings, inventatoarea arhitecturii omonime, dar și Qualcomm, Broadcom sau MediaTek pentru procesoare, ori firme ca TSMC și UMC din Taiwan care produc fizic în uzinele lor cipurile pentru celelalte companii menționate.

Pe același calapod s-au dezvoltat și Samsung și LG, care sunt principalii producători de ecrane de smartphone, aceleași grupuri fiind și furnizori de baterii, alături de o companie chineză deținută de compania TDK din Japonia.

În fine, alți câștigători ai ”revoluției iPhone” sunt Corning, compania care produce sticla de protecție de pe majoritatea modelelor, și grupuri ca Foxconn, Pegatron și Wistron, care asamblează în fabricile lor din China cea mai mare parte a smartphone-urilor din lume.

Citește și...