Apple a eliminat 58.000 de aplicații din App Store în China

Daniel Ionașcu / 26.06.2017
Apple a eliminat 58.000 de aplicații din App Store în China

Apple a eliminat în ultimele două săptămâni aproximativ 58.000 de aplicații din magazinul său online din China, de zece ori mai mult decât în mod normal, o treime dintre acestea fiind jocuri, scrie 9to5Mac.

Compania chineză de analiză spune că o posibilă explicație ar fi un contraatac al Apple la adresa gigantului chinez Tencent, care deține WeChat, o aplicație de mesagerie care a devenit tot mai mult o rețea socială. Apple a fost acuzată anterior că reține 30% din donațiile trimise via aplicațiile de socializare.

Pe de altă parte, presa a scris anterior că aplicațiile eliminate ar fi în special clone și aplicații care făceau spam, care nu au mai fost descărcate de către utilizatori de ani de zile sau care nu sunt compatibile cu procesoarele pe 64 de biți.

De altfel, Apple a anunțat încă din octombrie că va elimina aplicațiile ”problematice și abandonate”, la acel moment eliminând alte 50.000 de aplicații.

În fine, o altă explicație ar putea fi presiunea autorităților chineze și nevoia de a se adapta reglementărilor din China. Apple a eliminat lunile trecute aplicația New York Times după ce a primit o solicitare în acest sens din partea Beijingului.

În luna aprilie 2016 serviciile iBooks și iTunes Movies, care ofereau utilizatorilor chinezi cărți și filme, au fost blocate de către ”cerberii” de la Beijing.

Zilele trecute, autoritățile chineze au ordonat mai multor companii de internet să își închidă serviciile de streaming online, acestea neavând autorizații, conform Los Angeles Times. Este vorba de Weibo, iFeng și ACFUN. Weibo este ”Twitter-ul Chinei”, iar celelalte două sunt portaluri foarte populare. Ca urmare, acțiunile Sina Weibo au scăzut cu 6,1%, un declin constatându-se și asupra acțiunilor companiei-mamă, SINA Corp.

La începutul lunii, China a cerut blocarea conturilor mai multor utilizatori populari de pe rețelele sociale, autoritățile citând ”bârfa” și divertismentul.

Citește și...