Microsoft și Intel au ratat trendul când a fost vorba de dezvoltarea smartphone-urilor și tabletelor, însă nu vor să fie prinse pe picior greșit în alt domeniu de viitor, așa că investesc masiv în domeniul inteligenței artificiale, scrie VentureBeat.
Mai exact, cei doi giganți pompează bani cu nemiluita în startup-uri centrate pe dezvoltarea de softuri și servicii de inteligență artificială prin intermediul vehiculelor lor de investiții, respectiv Intel Capital și Microsoft Ventures.
Astfel, cele două au investit, alături de Nvidia, în compania canadiană Element AI, care a strâns 102 milioane de dolari de la investitori. Element AI conectează companiile cu experți în machine learning, adică învățarea automată.
De asemenea, atât Microsoft, cât și Intel, și-au unit forțele pentru a investi 15 milioane de dolari în CognitiveScale, o firmă din Texas care utilizează inteligența artificială și colectarea de date pentru a face recomandări și analize.
Intel a mai participat și la o investiție de 16 milioane de dolari într-un startup axat pe robotică, numit Aeye, în timp ce Microsoft a participat la o investiție de 20 de milioane de dolari în CrowdFlower, o platformă care combină cercetători și mașini pentru a se asigura că oamenii de știință au acces la date ”curate”.
În ianuarie, Intel a mai participat la o rundă de finanțare de 14 milioane de dolari derulată de către Mighty AI, o firmă care vrea să ”dreseze” algoritmii altor companii astfel încât să devină mai inteligenți. Alți 7 milioane de dolari au ajuns în compania de securitate cibernetică.
Însă cea mai mare o constituie achiziția companiei israeliene MobileEye cu 15 miliarde de dolari, aceasta ocupându-se cu tehnologii de computer vision (prelucrarea imaginii) și realizarea de senzori pentru mașinile autonome.
De partea cealaltă, Microsoft a contribuit la o investiție de 3,5 milioane de dolari în Agolo, o companie din New York care ajută companiile să descâlcească avalanșa informațională prin realizarea de sumaruri de către inteligența artificială. Microsoft Ventures a mai condus o investiție de 7,6 milioane de dolari în Bonsai, un startup care ajută companiile să introducă sisteme inteligente în afacerile lor.
În fine, Microsoft tocmai ce a cumpărat la rândul său firma israeliană de securitate Hexadite pentru a introduce modalități de apărare guvernate de inteligența artificială în Windows 10. În luna ianuarie, Microsoft a mai cumpărat și startup-ul Maluuba, orientat către deep learning. Aceasta reprezintă o categorie de algoritmi de învățare automată care mai întâi învață să prelucreze datele și ulterior performează funcția dorită.
De altfel, Microsoft a format anul trecut un fond special de investiții în startup-uri centrate pe inteligența artificială, iar până în octombrie 2016 avea deja în portofoliu 19 companii. De partea cealaltă, Intel Capital are în portofoliu 25 de startup-uri de inteligență artificială, acestea fiind specializate pe robotică, vehicule autonome, software inteligent sau un laborator de cercetare în privința inteligenței artificiale.