LG Display, cel mai mare producător de ecrane cu cristale lichide (LCD) din lume, a raportat un profit-record în trimestrul al patrulea din 2016, de 778,3 milioane de dolari.
Producătorul a afirmat că rezulatul a fost influențat pozitiv de creșterea prețurilor la ecrane în ultimele zece luni, acest lucru întâmplându-se ca urmare a închiderii unei fabrici deținute de către Samsung Display.
Prețul ecranelor LCD mai mari de 32 de inchi a crescut în ultimul timp, astfel că acum câștigul LG Display a urcat cu 1.392%, peste estimările analiștilor.
Veniturile LG Display au urcat cu 18%, până la 6,794 miliarde de dolari.
LG Display furnizează ecrane pentru compania-soră LG Electronics, al doilea producător mondial de televizoare, dar și pentru Apple. Recent, Samsung Electronics a demarat discuții cu LG Display pentru furnizarea de ecrane pentru produsele sale.
LG Display este deținută în proporție de 37,9% de către LG Electronics, iar un procent de 10,3% este controlat de către National Pension Service, fondul național de pensii din Coreea de Sud. Restul acțiunilor sunt deținute de către investitorii de pe bursa de la Seul.
La rândul său, LG Electronics este controlată în proporție de 31% de către LG Corp, restul titlurilor fiind tranzacționate pe piața de capital. LG Corp este compania-holding care controlează principalele entități ale grupului coreean. Conglomeratul LG este al patrulea ca mărime din Coreea de Sud, după grupurile Samsung, Hyundai Motor și Hyundai Group.
Anterior, din grupul LG s-au desprins alte două divizii, respectiv GS Holdings și LS Holdings, care operează separat. În acest moment, principalele companii care compun grupul LG sunt LG Electronics, LG Display, LG Chem – care produce baterii și este cea mai mare companie din industria chimică din Coreea de Sud, dar și LG Uplus – al treilea operator de telefonie mobilă din țara asiatică.