Aplicaţia Google pentru Android, capabilă să afişeze rezultatele unei căutări după reconectare

Bogdan Buburuz / 21.01.2017
Aplicaţia Google pentru Android, capabilă să afişeze rezultatele unei căutări după reconectare

O actualizare a aplicaţiei Google pentru telefoanele cu sistem de operare Android le va da rezultatele căutărilor utilizatorilor chiar dacă respectiva căutare a fost făcută când telefonul nu era conectat la internet. Rezultate vor fi disponibile după ce conexiunea este restabilită.

Potrivit managerului de produse de la Google, Shekhar Sharad, aplicaţia pentru Android le va afişa utilizatorilor rezultatele atunci când conexiunea la internet este disponibilă, astfel ca aceştia să poată continua căutarea mai uşor.

“Reţelele de internet pot fi uneori lipsite de consistenţă, ceea ce înseamnă că chiar dacă eşti conectat atunci când începi căutarea, conexiunea poate să se oprească înainte să îţi fie afişate retultate. Cu această schimbare, rezultatele sunt salvate odată ce sunt găsite, chiar dacă pierzi conexiunea după sau setezi telefonul pe mod avion. Aplicaţia Google va funcţiona în background pentru a detecta când este disponibilă conexiunea şi îţi va afişa rezultatele”, a explicat Shekhar Sharad, potrivit EvoNews.

Google menţionează că această opţiune nu va afecta consumul bateriei şi nici nu va mări impactul asupra datelor.

Pentru ca această caracteristică a aplicaţiei să funcţioneze utilizatorii trebuie să folosească cea mai nouă versiune pentru Android.

Citește și...