Jocul Pokemon Go a fost senzația anului trecut, însă este de negăsit în China, scrie EvoNews.com.
Popularul joc de smartphone nu va putea fi jucat în următoarea perioadă în China deoarece autoritățile au indicat că trebuie evaluate ”potențialele riscuri de securitate”.
Jocul combină franciza Pokemon cu realitatea virtuală și permite utilizatorilor să mișune prin orașe în căutarea monștrilor.
Numai că jocul nu duce lipsă și de controverse: mai multe accidente auto au fost declanșate de jucătorii distrași de la șofat, iar anumiți pokemoni au apărut în anumite zone discutabile, precum în apropierea unor baze militare.
Riscurile de care vorbesc autoritățile se referă la ”amenințări la adresa securității informațiilor geografice”, dar și la ”siguranța transporturilor și a consumatorilor”.
Nu numai Pokemon Go este problematic în China. Datorită popularității acestuia, mai multe companii au creat jocuri și aplicații similare, bazate pe realitatea virtuală. Din cauza acestui aflux, guvernul de la Beijing a fost nevoit să facă o analiză a riscurilor.