Românii uimesc din nou lumea IT-ului. Aplicația care analizează gândurile și sentimentele – VIDEO

Bogdan Buburuz / 03.01.2017
Românii uimesc din nou lumea IT-ului. Aplicația care analizează gândurile și sentimentele – VIDEO

Studiile arată că un jurnal poate să fie o unealtă psihologică foarte puternică. Însă în era vitezei pentru mulţi poate fi o provocare să găsească timpul necesar pentru a sta să scrie un rezumat al zilei, în fiecare zi. O echipă de dezvoltatori IT au găsit soluţia pentru a înlocui pixul şi hârtia – se numeşte Emotion Journal (Jurnalul Emoţional – n.red.) şi a câştigat Hackatonul 2016 Disrupt London. Din echipă fac parte şi şapte români, toţi cu roluri esenţiale în dezvoltarea aplicaţiilor pentru SF AppWorks.

La începutul lunii decembrie, la Londra, s-a desfăşurat una dintre cele mai importante competiţii între dezvoltatorii de software – 2016 London Disrupt Hackaton. Premiul cel mare, în valoare de 4.000 de dolari, a fost câştigat de echipa de la SF AppWorks, un startup internaţional în care sunt implicaţi mai mulţi români. Însă nu a fost singurul premiu obţinut de români la Londra.

Vocea.biz a aflat mai multe despre aplicaţiile câştigătoare realizate de români şi cum au ajuns aceştia să fie implicaţi în proiectele SF AppWorks de la CEO-ul startup-ului Andrew Greenstein şi CTO-ul Daniel Zăgrean.

Ce este Jurnalul Emoţional

Activitatea de a ţine un jurnal personal s-a dovedit a fi una ce reduce stresul, orientează persoana spre ţeluri bine stabilite şi care are efecte psihologice benefice. Numai că într-o lume bazată pe viteză, găsirea timpului necesar pentru a nota activităţile şi stările de pe parcursul unei zile poate fi o adevărată provocare.

De aceea, Jurnalul Emoţional realizat de echipa SF AppWorks este unul ce se bazează pe voce. Cu ajutorul lui, utilizatorii pot să vorbească zilnic cu aplicaţia şi să creeze un adevărat jurnal al gândurilor şi emoţiilor pe care să-l poată accesa apoi oricând.

Aplicaţia foloseşte inteligenţa augumentată pentru a analiza în timp real sentimentele celui care o foloseşte.

“La scară largă, putem folosi capacitatea maşinilor de a învăţa pentru a recunoaşte modele în modul în care oamenii se identifică şi fac faţă stresului, ţelurilor şi mediului înconjurător. Dacă ducem lucrurile şi mai departe, studiind cum oamenii de diferite feluri se gândesc şi raportează la vieţile lor, comparând cu felul în care se simt, putem descoperi mecanisme mai eficiente pentru a atinge scopurile şi, în final, găsirea fericirii şi a stabilităţii mentale”, a spus Andrew.

Prezentarea aplicaţiei Jurnalul Emoţional începe la minutul 42:16

Jurnalul Emoţional e online în prezent şi va mai fi o scurtă perioadă, timp în care dezvoltatorii poartă discuţii cu investitori şi antreprenori pentru a vedea cum poate intra pe piaţă. De altfel, aplicaţia a fost foarte bine primită, iar cei din spatele ei cred ca asta se întâmplă datorită faptului că toată lumea se loveşte de dificultăţi în gestionarea sentimentelor.

Echipa din spatele Jurnalului Emoţional


Principalii doi oameni din SF AppWorks care au lucrat şi la această aplicaţie sunt Andrew Greenstein şi Darius Zăgrean. Lor li se alătură Daniel Petrican, care e team manager şi liderul echipei din Cluj a SF AppWorks. Despre el Andrew spune că face ca “motorul” să meargă fără probleme.

Apoi sunt Raul Lepşa, Adi Ulici, Horia Ancaş şi Cătălin Ilea – programatorii care au dezvoltat prototipul. Mai e şi Andreea Nagy, care lucrează pe partea de QA, fiind cea de care a depins cercetarea şi executarea planurilor startup-ului.

Cum au ajuns însă românii să fie baza unei companii din Silicon Valley? Darius studiase la Caltech şi era în San Francisco Bay Area, unde l-a cunoscut pe Andrew. Împreună au început să se gândească la idei noi şi prototipuri, însă şi-au dat seama că au nevoie de o echipă mai mare. Aşa au ajuns să aducă în echipă foşti colegi de liceu ai lui Darius, care acum formează ceea ce Andrew numeşte o “echipă de prieteni apropiaţi şi familie”.

De design-ul aplicaţiei s-a ocupat Siori Kitajima, un artist japonez care s-a alăturat SF AppWorks în 2012.

Românii au mai bifat un premiu la Londra

Pe lângă marele premiu la 2016 Disrupt London Hackaton, o echipă mai mică, formată din Darius, Daniel, Cătălin, Andreea şi Siori a câştigat premiul pentru “cea mai bună integrare cu Alexa” (Alexa e un asistent personal controlat vocal – n.red.).

Aplicaţia lor cu care au obţinut premiul se numeşte “The Hotel Host” şi ideea din spatele ei a apărut spontan, chiar înainte cu o seară de Hackaton.

“Ideea s-a născut după ce a trebuit să aşteptam cu o seară înainte aproape o oră să facem check-in la hotel. Asta după ce avionul a avut întârziere din cauza vremii din România. Ideea a fost să automatizăm tot ce ţine de human interaction pentru a accelera serviciile oferite de hotel: check-in, check-out, concierge şi chiar in room butler. Pentru acest hack am integrat Alexa (voice integration), Google maps (pentru a arăta puncte de interes în apropierea hotelului) şi Twillio (pentru a trimite vizitatorilor direcții la un punct de interes)”, a explicat pentru Vocea.biz Darius Zăgrean.

Aplicaţia ar putea ajunge pe piaţă, dacă discuţiile pe care dezvoltatorii ei le au cu un client ce intenţionează să deschidă câteva hoteluri se vor concretiza.

Planuri măreţe pentru SF AppWorks

Premiile obţinute de cei de la SF AppWorks la 2016 Disrupt London Hackaton i-a ambiţionat pe dezvoltatori să lucreze la proiecte şi mai de amploare. Iar unul dintre ele e impresionant.

Potrivit lui Andrew, echipa s-a concentrat în ultimele şase luni pe AI (Augmented Intelligence – n.red.) iar în prezent lucrează la un proiect pe care speră să-l lanseze în 2017. Acesta ar urma să prezică felul în care utilizatorii se vor comporta chiar înainte ca aceştia să fie conştienţi de decizia lor. Totul se va baza pe structuri masive de informaţii ce vor fi analizate.

Citește și...