LG dezvăluie o serie de roboți casnici echipați cu programe de inteligență artificială

Daniel Ionașcu / 02.01.2017
LG dezvăluie o serie de roboți casnici echipați cu programe de inteligență artificială

Grupul LG Electronics va prezenta la ediția din 2017 a Consumer Electronics Show trei roboți echipați cu softuri de inteligență artificială, coreenii intrând astfel în concurență directă cu Alexa de la Amazon sau Cortana de la Microsoft, scrie EvoNews.com.

Unul dintre roboți se cheamă Hub Robot, acesta putând fi folosit atât ca asistent virtual, cât și ca hub pentru tehnologiile inteligente dintr-o locuință, potrivit LG. Acesta concurează Amazon Echo, care permite controlul gadgeturilor inteligente, precum lumini sau termostate. De altfel, dispozitivul a devenit un adevărat hit în timpul Sărbătorilor de iarnă, dispozitivele echipate cu Alexa ducând Amazon la noi recorduri de vânzări, în vreme ce Microsoft adaugă cu repeziciune funcții inteligente pentru ca asistentul virtual Cortana de pe calculatoarele cu Windows să devină centrul inteligent al locuinței.

Totuși, spre deosebire de gadgeturile produse de Amazon, LG Hub Robot se poate și deplasa prin locuință.

Un al doilea robot care va fi prezentat la CES 2017 va putea fi folosit și în spații exterioare. Acesta poate tunde gazonul din peluză și se poate îngriji de grădină, potrivit LG.

În fine, a treia linie de roboți este proiectată pentru folosirea comercială în spații publice. Conglomeratul sud-coreean spune că aceștia sunt destinați folosirii în aeroporturi și hoteluri, unde ar putea da turiștilor indicații despre destinații, ar putea ajuta la chemarea de taxiuri sau de mașini Uber sau ar putea furniza date despre restaurante și obiectivele turistice din zonă.

LG a prezentat în ultimii ani și o serie de aspiratoare inteligente din seria Hom-Bot.

Citește și...