Gadgetul care îți redă vederea ca în Star Trek – VIDEO

Daniel Ionașcu / 19.02.2017
Gadgetul care îți redă vederea ca în Star Trek – VIDEO

Americanca Yvonne Felix este oarbă de la 7 ani, dar acum poate vedea datorită unui dispozitiv rupt din Star Trek, scrie EvoNews.com.

La fel și Geordi La Forge din serialul cu pricina, ea este oarbă. La Forge poartă un gadget numit VISOR, care îl ajută să vadă. Iar Yvonne Felix poartă echivalentul real al acestuia, numit eSight 3.

Acesta are o cameră care funcționează împreună cu o serie de ecrane de rezoluție mare și cu un sistem de prisme și îi ajută pe cei cu vedere slabă.

”Îmi amintesc că mi i-am pus și m-am uitat în sus și mi-am văzut soțul cu care sunt căsătorită de opt ani și pe care nu l-am văzut niciodată”, spune ea. ”Și pe fiul meu de două luni, pe care tocmai l-am adus acasă de la spital și el îl ținea, iar aceasta a fost cea mai frumoasă imagine, practic mi-a rămas în minte pentru tot restul vieții”, adaugă ea, potrivit CNET.

Acesta este încă un exemplu prin care tehnologia rezolvă problemele de accesibilitate. Dar aceste soluții au încă limitări pentru orbi.

Yvonne Felix și-a pierdut vederea când avea 7 ani. Atunci a fost diagnosticată cu boala Stargardt. Drept rezultat și-a pierdut 98% din câmpul vizual.

Dar aceasta este potrivită pentru utilizarea eSight, alături de pierderea vederii din cauza diabetului. Alte probleme, precum glaucomul nu pot fi rezolvate cu ajutorul gadgetului.

Cu toate acestea, Dr. Brian Mech, directorul general al eSight, spune că există șansa ca eSight să funcționeze în 4 din 5 cazuri. Singurele activități unde nu sunt recomandați sunt șofatul și înotatul.

Dispozitivul folosește o tehnologie de ”lentile lichide”, care ajută camera să focuseze în mai puțin de o milisecundă, similar cu ochiul uman. Alături de aceasta există o altă caracteristică, numită ”înclinare bioptică”, ce ajută utilizatorii să acceseze și vederea periferică. Aceasta ajută oamenii să își dea seama unde se află și cum se mișcă.

Un controller special atașat de cască permite utilizatorilor să ajusteze imaginea cum le vine mai bine. Astfel se poate crește contrastul sau se poate face zoom pentru a face textul mai mare. De asemenea, dispozitivul poate ilumina zona, în cazul în care nu este destulă.

Deși eSight este acum disponibil într-o versiune micșorată față de precedentele generații, Dr. Mech crede că mai e loc de îmbunătățire.

El a mai spus că într-o zi dispozitivul nu va fi cu nimic diferit de o ochelarii normali sau de o pereche de lentile de contact. Dar tot el spune că acest lucru se poate întâmpla în 5, 10 sau chiar 20 de ani.

Momentan, însă, Yvonne Felix este fericită cu dispozitivul actual.

La nivel mondial circa 300 de milioane de oameni sunt orbi sau au vederea foarte slabă. Inițial, eSight 3 costa 15.000 de dolari, dar acum prețul a fost redus la 9.995, potrivit USA Today.

Citește și...