Google Brain este un proiect extrem de ambițios, iar cele mai noi progrese ale acestuia arată cât de multe detalii pot fi obținute din doar câțiva pixeli. Google Brain are capabilitatea de a crea imagini destul de detaliate, având ca sursă imagini pixelate și de slabă calitate. Noul software reprezintă transpunerea în realitate a funcției de ”enhance” pe care o cunoaștem deja din diverse seriale, scrie Playtech.ro.
Seria de imagini de mai jos arată rezultatele pe care programul le poate obține, în comparație cu imaginile reale. Astfel, pe coloana din dreapta avem imaginea reală ce ar fi trebuit să fie compusă, iar pe coloana din mijloc avem imaginea pe care Google Brain a reușit să o creeze, folosindu-se de imaginea din stânga. Detaliile obținute sunt destul de impresionante, având în vedere că algoritmii au avut de lucrat cu doar 64 de pixeli, realizând o imagine compusă din 3.844 de pixeli.
Știm deja că este imposibil să creezi mai multe detalii decât cele deja existente în imaginea sursă, dar iată că Google Brain o face. Acesta se folosește de o combinație ingenioasă a două rețele neurale.
Prima parte din această combinație o reprezintă rețeaua de condiționare. Aceasta încearcă să caute echivalente de rezoluție înaltă pentru imaginea sursă de 8×8, comprimând imaginile normale la rezoluția sursei și căutând ceva cât mai asemănător, arată arstechnica.com.
A doua parte este o rețea anterioară, ce folosește o implementare a PixelCNN pentru a încerca să adauge detalii de rezoluție înaltă imaginii-sursă de 8×8 pixeli. Această parte a rețelei lucrează cu o cantitate foarte mare de imagini, iar apoi, când imaginea sursă are rezoluția mărită, adaugă pixeli noi care coincid cu ceea ce se știe deja despre tipul respectiv de imagini.
Pentru a crea imaginea finală, rezultatele celor două rețele sunt combinate, iar rezultatul final este destul de asemănător cu cel sugerat.