Hewlett-Packard a redevenit cel mai mare producător mondial de calculatoare, detronând Lenovo

Daniel Ionașcu / 13.04.2017
Hewlett-Packard a redevenit cel mai mare producător mondial de calculatoare, detronând Lenovo

Producătorul american de calculatoare Hewlett-Packard a detronat Lenovo și a redevenit cel mai mare producător din lume, potrivit unui raport al companiei de consultanță IDC.

Aceasta estimează că în primele trei luni s-au comercializat la nivel mondial 60,3 milioane de calculatoare, în creștere cu 0,6% față de primul trimestru al anului trecut. Aceasta este prima creștere a pieței din 2012 încoace.

HP Inc a livrat în primul trimestru 13,143 milioane de calculatoare, acontând o cotă de piață de 21,8%. Compania a livrat 11,621 milioane în primele trei luni din 2016, vânzările crescând cu 13,1%. HP deține și brandul Compaq.

Lenovo a livrat 12,322 milioane de calculatoare, în urcare cu 1,7% față de același interval din 2016. Cota de piață a fost, astfel, 20,4%. Lenovo include și brandul Medion din Germania și deține și participația majoritară la o companie mixtă cu grupul japonez NEC.

Dell și-a menținut poziția a treia, dar vânzările sale au urcat cu 6,2%, până la 9,573 milioane de PC-uri. Cota sa de piață s-a ridicat la 15,9%.

Apple s-a clasat pe poziția a patra, vânzând 4,201 milioane de Mac-uri, în creștere cu 4,1% față de primele trei luni din 2016. Gigantul american a avut o cotă de piață de 7%.

În fine, taiwanezii de la Acer Group au recâștigat poziția a cincea în fața conaționalilor de la Asus. Acer, care deține și producătorii Gateway, eMachines și Packard Bell, toți din SUA. Grupul Acer a vândut 4,121 milioane de calculatoare, în urcare cu 2,9%, reușind să aconteze astfel o cotă de 6,8%.

Restul producătorilor, între care Asus și Toshiba sunt cei mai mari, au comercializat în total 16,967 milioane de PC-uri, în scădere cu 11,4% față de perioada similară de anul trecut. Cota totală de piață a acestor producători a fost de 28,1%.

Chromebook-urile încep să prindă la public

IDC notează că piața din SUA a scăzut puțin față de intervalul de anul trecut, dar vânzările totale s-au ridicat la 13,3 milioane de unități. Compania de consultanță subliniază vânzările foarte bune de chromebook-uri, însă nu prezintă date pentru acestea.

Chromebook-urile sunt laptopuri care rulează sistemul de operare Chrome OS de la Google. Gigantul american forțează acum creșterea vânzărilor prin includerea aplicațiilor Android pe acestea. Anul trecut, vânzările de chromebook-uri au depășit vânzările de MacBook-uri de la Apple.

Citește și...