Apple, dată în judecată de Australia pentru că a dezactivat iPhone-urile unor utilizatori

Daniel Ionașcu / 06.04.2017
Apple, dată în judecată de Australia pentru că a dezactivat iPhone-urile unor utilizatori

Autoritatea pentru protecţia consumatorilor din Australia a dat în judecată Apple pentru că a folosit un update software pentru dezactivarea iPhone-urilor ale căror ecrane au fost reparate de alte companii decât cele ale grupului american, scrie EvoNews.com.

Grupul american a dezactivat sute de iPhone-uri și iPad-uri cu aceleași probleme, iar apoi, când clienții au cerut deblocarea acestora, a refuzat pe motiv că aceștia le-au reparat la service-uri care nu aparţin Apple.

”Drepturile consumatorilor sunt garantate și independente de orice poliță oferită de către producători şi nu sunt anulate doar pentru că un consumator îşi repară bunurile în altă parte”, a afirmat Rod Sims, președintele Comisiei Australiane pentru Concurenţă şi Consumatori.

Un purtător de cuvânt al Apple nu a răspuns solicitării de comentarii.

În perioada septembrie 2014-februarie 2016, clienţii Apple care au descărcat update-uri software iar apoi şi-au conectat aparatele la computere au primit un mesaj prin care au fost informaţi că funcţionarea acestora a fost oprită.

Clienţii au cerut apoi Apple să remedieze problema, dar li s-a spus ”că nicio entitate a Apple nu va remedia problema gratis”.

”Apple a adoptat un comportament înşelător şi a indus în eroare clienţii” în legătură cu update-urile software şi dreptul consumatorilor ca aparatele să fiereparate de către companie, a explicat instituţia.

În afară de amenzi, Comisia a arătat că vrea un ordin judecătoresc, declaraţii, un program de conformitate, notificări corective şi costuri.

Reclamaţia a fost înregistrată miercuri seara, la o săptămână după ce autoritatea de reglementare a dat câştig de cauză Apple într-un diferend cu marile bănci ale țării. Acestora li s-a refuzat dreptul de a introduce un sistem de plăți rival cu Apple Pay al companiei americane.

Citește și...