Acțiunile unei companii scad cu 70% din cauza Apple

Daniel Ionașcu / 03.04.2017
Acțiunile unei companii scad cu 70% din cauza Apple

Acțiunile companiei britanice Imagination Technology au scăzut luni cu 70% pe bursă, după ce gigantul american Apple a anunțat că nu va mai folosi cipurile grafice ale acesteia în iPhone, iPad și Apple Watch.

Apple este responsabilă pentru jumătate dintre veniturile Imagination și chiar deține 8% din acțiunile companiei britanice. Potrivit Imagination, Apple a notificat compania că își va dezvolta propriile soluții grafice și că nu va mai folosi procesoarele video Power VR în doi ani.

Din cauza scăderii abrupte, acțiunile Imagination au ajuns la cea mai mică valoare din 2009 încoace, aceasta fiind o zecime din prețul maxim, înregistrat în anul 2012, când compania avea o valoare de piață de 2 miliarde de lire sterline, echivalentul a 2,5 miliarde de dolari.

Imagination Technologies are acum o capitalizare de doar 298 de milioane de lire sterline, echivalentul a 372 de milioane de dolari. Față de vineri, valoarea acesteia este mai mică cu 463 milioane de lire sterline.

Imagination Tech nu produce fizic cipurile grafice din gadgeturile Apple, ci licențiază tehnologia și brevetele deținute pentru ca grupul american să le integreze în procesoarele sale din seria A. Aceastea sunt, mai departe, realizate fizic în fabricile grupului taiwanez TSMC.

Apple are un istoric în a-și reduce cât mai mult dependența de sursele externe sau, în cazul în care nu poate, să aibe mai mulți furnizori. Acest lucru îi permite obținerea unor prețuri mult mai mici, mai ales că și comenzile sale sunt foarte mari. Spre exemplu, Samsung era furnizorul Apple pentru ecrane, dar după ce grupul coreean a început să concureze Apple foarte puternic în domeniul smartphone-urilor, Apple a semnat acorduri cu mai mulți concurenți ai acesteia, de la LG Display la Sharp și Japan Display. De asemenea, Samsung producea în uzinele sale cipurile pentru iPhone și iPad, dar Apple a mutat producția la TSMC.

Totuși, Imagination spune că nu crede că Apple poate lucra singură la cipurile sale grafice fără a viola brevetele sale, astfel că e posibil să vedem în continuare dispute în justiție.

Apple a dat recent în judecată Qualcomm, furnizorul cipurilor 4G pentru produsele sale, pentru abuz de poziția dominantă. Apple cere de la Qualcomm daune de un miliard de dolari. Concomitent, Apple a înlocuit Qualcomm cu Intel pentru livrarea de modemuri 4G.

Imagination a primit anul trecut 60,7 milioane de lire sterline de la Apple, jumătate din veniturile sale totale și a anunțat că se așteaptă să primească 65 de milioane de lire sterline în acest an.

Imagination deține o cotă de piață de 50% pe segmentul cipurilor grafice necesare smartphone-urilor high-end, însă doar 7% pe segmentul celor de preț mediu. Compania a încercat să recâștige cota pe acest segment, dar atât rivalul britanic ARM, cât și Qualcomm au oferte puternice.

ARM Holdings a fost cumpărată anul trecut de către grupul japonez de tehnologie Softbank, controlat de către omul de afaceri Masayoshi Son.

Analiștii citați de către Reuters spun, însă, că ar putea exista în final un compromis și că notificarea ar putea fi o manevră a Apple pentru a renegocia sumele plătite către Imagination Technologies.

Citește și...