Mesajul “ascuns” din prima reclamă la iPhone 7. Ce avertisment primesc utilizatorii

Diana Dorner / 15.09.2016
Mesajul “ascuns” din prima reclamă la iPhone 7. Ce avertisment primesc utilizatorii

Telefoanele iPhone 7 vor fi disponibile începând de vineri, în magazine din 28 de țări, însă Apple a lansat deja campania de promovare pentru noul smartphone. Prima reclamă folosită pentru a convinge cât mai multe persoane să își achiziționeze cel mai nou produs Apple a fost lansată marți pe YouTube și are peste un milion de afișări.

Clipul, care are o durată de 33 de secunde, este unul întunecat, dar cu un tempo dinamic. Sunt prezentate imagini cu o pădure, fulgere, o bufniță, un cerb și fragmente dintr-un meci de box, dar și unele imagini subtile ale telefonului propriu-zis. Mai exact, este vorba despre cele două camere cu care este echipat iPhone 7 Plus și difuzoarele stereo, dar ne este sugerată și durata lungă de viață a bateriei sau rezistența la apă. Ceea ce puțini au observat, însă, este mesajul care apare pentru scurt timp, în secunda 17.

“Rezistența la apă IP67 conform standardului 60529. Daunele provocate de lichid nu sunt acoperite de garanție”, este mesajul afișat în partea de jos a ecranului.

Astfel, cu toate că telefonul este unul rezistent la apă, garanția nu va acoperi problemele pe care le poate avea gadgetul din pricina lichidelor.

Cu patru zile înainte de punerea în vânzare a noilor telefoane, românii au precomandat, dar şi achitat integral peste 1.000 de device-uri iPhone 7 şi 7 Plus. Preţul telefoanelor este cuprins între 3.499 lei şi 5.099 lei, în funcţie de dotările tehnice. IPhone 7 a fost lansat în 9 septembrie și, în linii mari, a păstrat designul iPhone 6, lansat în urmă cu trei ani, dar are și suficiente noutăți pentru iubitorii acestui smartphone. În ceea ce privește designul, noutatea cea mai importantă este că, pe lângă culorile cu care ne-a obișnuit, Apple a introdus una nouă: Black Jet.

Iată câteva din caracteristicile iPhone 7:

– senzor Taptic Engine în locul butonului ACASĂ
– Ecran cu rezoluţie Retina HD, care promite o luminozitate mai bună cu 25% decât modelul anterior
– Rezistența la apă și praf
– Sistem de feedback haptic
– Cameră foto cu senzor de 12 MP, lentilă cu 6 elemente şi o apertură f/1.8
– pentru fotografii bune chiar și când lumina e insuficientă. Camera are și stabilizare optică și 4 blițuri LED
– Difuzoare stereo
– Căști conectate folosind conectorul Lightning. iPhone 7 și iPhone 7 Plus nu au mufă jack pentru căști
– Modelul Plus are un sistem foto dual – doua camera foto cu zoom optic 2x, și două lentil: una telephoto și una Wide

Tags:
Citește și...