Cum vrea Allview să automatizeze casele oamenilor – VIDEO

Daniel Ionașcu / 08.12.2016
Cum vrea Allview să automatizeze casele oamenilor – VIDEO

Compania Visual Fan, care deține brandul românesc de smartphone-uri și tablete Allview, a lansat Siebo Smart Home, un sistem prin care vrea să automatizeze locuințele utilizatorilor și să le facă mai inteligente.

Acesta va include un număr impresionant de senzori, o oglindă inteligentă și o cameră cu rol de unitate centrală denumită Siebo SmartCam. Senzorii pot fi controlați de pe smartphone sau tabletă prin intermediul aplicației Android dezvoltate de Allview. Aplicația aferentă pentru sistemul de operare iOS va fi disponibilă în curând.

Siebo Smart Home folosește pentru comunicarea wireless a dispozitivelor inteligente cel mai sigur limbaj recunoscut pentru ”internetul lucrurilor” (Internet of Things – IoT). Acesta se cheamă ZigBee și oferă un nivel de protecție a datelor asemănător celui din domeniul bancar, potrivit companiei.

„Printre elementele de noutate pe care le aduce noul sistem, în comparație cu alte oferte din piața locală, se numără și caracterul autonom al Siebo Smart Home: nu este nevoie de abonament, poți controla sistemul de pe orice smartphone sau tabletă, iar nevoia de securitate a produselor din categoria IoT a fost o prioritate încă din stadiul de concept”, a subliniat Ciprian Cucu, director de vânzări Allview.

Preț de la 799 de lei

Prețul de pornire pentru Siebo Smart Home este de 799 de lei și poate ajunge până la 6.000 de lei în configurație completă. Sistemul poate controla utilitățile, camerele de supraveghere, lumina, poate programa deschiderea televizorului sau sistemele de sunet.

Pentru început, dispozitivele Siebo Smart Home vor putea fi achizitionate pe site-ul allview.ro, iar începând de anul viitor prin retailerii Altex, MediaGalaxy și eMAG.

Într-o primă etapă compania va comercializa numai o parte din senzori, în diferite configurații de pachete. Printre dispozitivele inteligente care vor fi comercializate în primă fază se numără senzorii de gaz și de fum, senzorul multifuncțional care detectează mișcarea, temperatura, umiditatea și luminozitatea din încăpere și senzorul infraroșu care controlează aparatele cu telecomandă din casă.

Toate dispozitivele inteligente sunt ușor de instalat și nu necesită asistență specializată.

Gazda tuturor senzorilor este Siebo SmartCam, dispozitivul care îmbină rolul de unitate centrală a casei inteligente, cu funcția de monitorizare a spațiului în care e instalată.

Control prin aplicație

Cu ajutorul aplicației Siebo Home, descărcată din Google Play, utilizatorul poate controla ușor toate gadgeturile casei inteligente. Soluția permite un număr impresionant de scenarii prin care acțiunile pot fi automatizate.

Un alt terminal lansat de către Allview este oglinda inteligentă. ”Rezistentă la contactul cu apa, oglinda recunoaște atingerile în 10 puncte de presiune, se conectează la mediul online prin Wi-Fi și comunică prin Bluetooth cu alte gadget-uri. Oglinda poate servi drept panou de comandă pentru smart home, dar este în același timp și un indicator pentru sănătate. Oglinda se conectează la cântarul inteligent și afișează fiecărui utilizator un istoric cu oscilațiile sale de greutate. De asemenea, indică valorile înregistrate de senzorul care măsoară hidratarea pielii și face recomandări pentru fiecare situație în parte”, se arată într-un comunicat al Visual Fan.

Încuietoare cu amprentă

Un alt gadget inteligent este o încuietoare pe bază de parolă sau amprentă, potrivit unui filmuleț de prezentare al companiei.

Înființat în 2004, Allview este prima companie din România care a lansat o tabletă (2010) și primul smartphone românesc (2011).

Pe lângă România, brandul Allview este prezent pe piețele din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Slovacia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia & Herzegovina, Cehia, Malta, Cipru, Grecia și Lituania.

Pe urmele Google

Google a achiziționat în anul 2014 compania Nest, care produce senzori inteligenți de fum sau dispozitive pentru controlul utilităților, pentru 3,2 miliarde de dolari.


s-a reorientat în acest an către producția și comercializarea de dispozitive inteligente
Citește și...