Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări că Kim Jong Un şi cu el s-au ”îndrăgostit”, salutând ”magnificele scrisori” pe care i le-a scris omologul său nord-coreean, relatează AFP.
Adesându-se unor susţinători, la un miting electoral la Wheeling, în Virginia occidentală, Trump a crescut cu un nivel ”căldura” relaţiilor sale cu liderul nord-coreean, pe care vrea să-l convingă să abandoneze arma nucleară, relatează News.ro.
”Şi pe urmă ne-am îndrăgostit – în fine, nu concret. Ok? Mi-a scris scrisori frumoase, scrisori magnifice. Ne-am îndrăgostit”, le-a spus şeful statului american susţinătorilor săi.
Lunea trecută, în marja Adunării Generale a ONU, la New York, Trump a lăudat calităţile lui Kim Jong Un, pe care îl ameninţa cu doar un an mai înainte că-i va ”distruge complet ţara”.
”Preşedintele Kim a fost cu adevărat foarte deschis şi, sincer, a fost formidabil”, a declarat luni locatarul Casei Albe. Cei doi lideri s-au întâlnit prima oară în iunie, la Sungapore, iar un al doilea summit este avut de-acum în vedere.
Donald Trump a mai declarat miercuri că a primit ”o scrisoare extraordinară” de la liderul nord-coreean, afişându-şi optimismul cu privire la rezultatul negocierilor în curs.
Unii analişti arată însă cu degetul lipsa unor progrese concrete privind ”denuclearizarea” peninsulei coreene.