”Coşmar” în Olanda după moartea a patru copii într-o coliziune între un tren şi o bicicletă

Vocea.biz / 21.09.2018
”Coşmar” în Olanda după moartea a patru copii într-o coliziune între un tren şi o bicicletă

Patru copii au fost ucişi joi într-o coliziune între un tren şi o bicicletă cu ladă de transport pe drumul de la o grădiţină către o şcoală – ”coşmarul tuturor părinţilor” devenit realitate consideră olandezii, relatează AFP.

Drama, care a avut loc într-o scenă banală într-o ţară a bicicletelor, în care milioane de copii se duc la şcoală cu bicicleta, a provocat un imens val de emoţie. Premierul olandez şi cuplul regal şi-au exprimat durerea şi susţinerea faţă de familii, relatează News.ro.

Steagurile au fost coborâte în bernă în oraşul Oss, în sudul Olandei, unde, din motive încă necunoscute, bicicleta – cu cinci copii la bord – a fost lovită de un tren regional pe o trecere la nivel cu calea ferată, omorând patru dintre tinerii pasageri.

Al cincilea copil şi însoţitoarea grupului, care conducea bicicleta, au fost conduşi la spital în stare critică, a anunţat poliţia într-o conferinţă de presă.

Copiii se aflau într-o ladă instalată în partea din faţă a unei biciclete electrice, pe care biciclistul stă în picioare, un model special conceput pentru transportul extraşcolar. Aceste vehicule pot transporta până la zece copii.

Cu vârste cuprinse între 4 şi 11 ani, cei cinci copii grav răniţi provin din trei familii.

Însoţitoarea tocmai adusese elevi şi se ducea la altă şcoală primară atunci când a avut loc drama joi, cu puţin înainte de ora locală 8.30 (9.30, ora României).

”Este cel mai rău coşmar al tuturor părinţilor”, a declarat la televiziunea publică NOS Edwin Renzen, fondatorul societăţii care fabrică vehiculele, marca Stint.

Un martor a declarat că a văzut conducătoarea bicicletei încercând să frâneze în momentul când a ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată, o informaţie pe care poliţia nu a putut-o confirma, dar care este luată în serios de către anchetatori.

”Aceasta face parte din anchetă”, a anunţat în faţa jurnaliştilor Dianne van Gammeren, şefa poliţiei locale.

Imagini filmate de o cameră montată în partea din faţă a trenului, care transporta 57 de pasageri în momentul dramei, sunt de asemenea analizate.

”DOLIU ŞI TRISTEŢE”

”Este o zi teribil de neagră. Nu am mai văzut aşa ceva”, a declarat directorul ProRail, gestionarul căilor ferate olandeze.

”Este o zi de doliu şi de tristeţe”, a continuat el, anunţând deschiderea unei anchete interne vizând ”să se facă totul” pentru ca drama ”să nu se mai repete”.

”Fiecare cămin este afectat” de această dramă, a declarat în faţa jurnaliştilor primatul din Oss, Wobine Buijs.

Premierul olandez Mark Rutte s-a declarat, într-un mesaj postat pe Twitter, ”profund afectat” de ”oribilul accident” şi le-a transmis rudelor familiilor tinerelor victime ”mult curaj şi forţă pentru a depăşi această grea pierdere”.

O celulă psihologică a fost înfiinţată cu scopul de a oferi asistenţă martorilor accidentului, între care se află mai mulţi copii, a anunţat poliţia.

Cuplul regal a ”rămas fără cuvinte”. ”Ne gândim la familiile care şi-au pierdut copiii în această teribilă dramă”, a scris pe Twitter regina Maxima.

Cinci accidente au avut loc din 1975 la trecerea la nivel cu calea ferată la Oss, soldate cu doi morţi, potrivit ProRail.

În 2017, 208 ciclişti au fost ucişi în Olanda, potrivit ultimelor date publicate de Oficiul olandez de statistică.

În Olanda sunt peste 22 de milioane de biciclete pentru cei 17 milioane de locuitori, potrivit Asociaţiei automobiliştilor BOVAG.

Citește și...