Candidatul lui Trump la Curtea Supremă Brett Kavanaugh, acuzat de agresiune sexuală

Vocea.biz / 17.09.2018
Candidatul lui Trump la Curtea Supremă Brett Kavanaugh, acuzat de agresiune sexuală

Candidatul conservator al lui Donald Trump la Curtea Supremă a făcut obiectul unei mărturii publice a unei femei care-l acuză de agresiune sexuală în anii ’80, pe când era liceean – o întorsătură care ar putea să perturbe confirmarea acestuia de către Senatul american, relatează AFP conform News.ro.

Magistratul conservator, un fost consilier al fostului preşedinte George W. Bush, judecătorul Brett Kavanaugh, în vârstă de 53 de ani, contestă categoric acuzaţiile.

Democraţii au reacţionat imediat, cerând amânarea votului de confirmare al Senatului asupra candidaturii sale.

Miza este mare. Brett Kavanaugh ar putea – dacă este confirmat în acest post pe viaţă – să răstoarne timp de cel puţin o generaţie echilibrul Curţii Supreme. Ea este însărcinată, în Statele Unite, să tranşeze în probleme care împart profund societatea – precum avortul sau armele.

Republicanii dispun de o foarte fragilă majoritate – de 51 la 49 de voturi – în Senat, care are ultimul cuvânt de spus asupra candidaţilor desemnaţi de preşedintele american. Deja sub lupă, reacţia a două senatoare republicane care apără dreptul la avort va fi foarte atent urmărită în zilele următoare.

Cu două luni înaintea alegerilor parlamentare prin care republicanii ar putea pierde majoritatea în Congresul american, Casa Albă şi republicanii nu au timp de pierdut.

Însă mărturia lui Christine Blasey Ford publicată duminică de ziarul The Washington Post (WP), ar putea să deraieze un proces care se anunţa rapid.

”DATORIE CIVICĂ”

O profesoară universitară de psihologie, în vârstă de 51 de ani, ea afirmă că, la începutul anilor 1980, pe când Brett Kavanaugh învăţa la o şcoală la periferia apropiată a Washingtonului, acesta şi un prieten ”complet beţi” au încolţit-o într-o cameră, la o petrecere.

Brett Kavanaugh ar fi ţinut-o cu forţa pe un pat, după care a pipăit-o peste haine, de care a încercat, fără succes, să o dezbrace. Când ar fi încercat să ţipe, el i-ar fi astupat gura cu mâna.

”Credeam că risca să mă omoare fără să vrea”, a declarat ea ziarului. Ea a reuşit până la urmă să scape din strânsoarea lui şi să iasă din cameră.

Christine Blasey Ford spune că nu a vorbit cu nimeni despre aceste fapte, care au afectat-o mult timp, până la o şedinţă de terapie de cuplu, împreună cu soţul său, în 2012. Ea a furnizat ziarului note luate de către psihoterapeta sa de la acea vreme, când evoca o ”tentativă de viol” în adolescenţă.

Aceste informaţii i-au parvenit încă din vară, printr-o scrisoare, unei influente senatoare democrate, Dianne Feinstein, care nu le-a suflat o vorbă celorlalţi senatori. Aceasta din urmă a dezvăluit până la urmă, joi, că le-a dat acestă scrisoare unor inspectori.

Christine Blasey Ford declară WP că, în faţa unor zvonuri nebune care circulă de atunci asupra identităţii sale, ea a decis să iasă din umbră.

”Consider de-acum că datoria mea civică cântăreşte mai greu decât angoasa şi teroarea mea faţă de represalii”, declară această profesoară de la Universitatea din Palo Alto.

Electoare democrată, ea a făcut mici donaţii unor organizaţii politice, precizează WP.

”O INSULTĂ LA ADRESA FEMEILOR”

Un vot într-o comisie senatorială este prevăzut joi cu privire la confirmarea lui Brett Kavanaugh, înaintea votului final în şedinţă plenară care ar putea avea loc la sfârşitul lui septembrie.

Acum că acuzatoarea a vorbit în mod public, ”FBI-ului îi revine să efectueze o anchetă. Asta ar trebui să se întâmple înainte ca Senatul să avanseze în această nominalizare”, a declarat duminică Dianne Feinstein, citată într-un comunicat.

”Să se insiste să se voteze acum ar fi o insultă la adresa femeilor americane şi integrităţii Curţii Supreme”, a tunat liderul senatorilor democraţi Chuck Schumer.

Denunţând de joi o ”operaţiune a ultimei şanse”, Casa Albă a trimis ziarul Washington Post către dezminţirea ”categorică şi fără echivoc” a lui Brett Kavanaugh piblicată la sfârşitul săptămânii.

”Nu am făcut asta, nici la liceu şi nici în alt moment”, a scris judecătorul, un catolic practicant, căsătorit şi tatăl a doup fete.

Peste 60 de femei care spun că-l cunoşteau la acea vreme l-au apărat într-o scrisoare.

”În cei 25 de ani ai săi în funcţia publică, FBI a studiat conştiincios şi regulat cariera lui Brett Kavanaugh”, a insistat joi Casa Albă. Acest argument a fost reluat de republicani în Senat.

După publicarea interviului, senatorul republican Lindsey Graham s-a declarat pregătit să o audieze pe Christine Blasey Ford în comisie, în cazul în care ea doreşte acest lucru. El a adăugat că acest lucru trebuie ”să fie făcut imediat, pentru ca procesul să poată continua aşa cum s-a prevăzut”.

Citește și...