Pesta porcină africană care se extinde rapid în China ”va persista”, potrivit Organizaţiei pentru Agricultură şi Alimente a Naţiunilor Unite (FAO), care a adăugat că epidemia se va răspândi aproape sigur în alte state asiatice, transmite Reuters conform News.ro.
Pesta porcină a fost detectată pentru prima oară în China la începutul unii august şi a fost descoperită la 18 ferme sau abatoare din şase provincii, multe dintre cazuri fiind la o distanţă de peste 1.000 de kilometri unul de celălalt, potrivit unui comunicat al FAO.
În condiţiile în care carnea de porc este foarte populară în multe state asiatice, FAO consideră că răspândirea virusului în statele vecine ale Chinei este aproape o certitudine şi va avea loc, probabil, prin circulaţia produselor care conţin carne de porc infectată, potrivit directorului veterinar al FAO.
Reacţia la această boală ”este extrem de dificilă” pentru că virusul poate supravieţui timp de luni de zile în produse din carne, furaje şi lături, a explicat FAO.
China a interzis transportul de porci vii în provinciile în care au fost raportate cazuri de infecţii, măsură care a nemulţumit traderii, a aglomerat fermele cu porci nevânduţi şi a lăsat abatoarele fără stocuri.
Preţurile cărnii de porc în sudul foarte populat al Chinei a crescut odată cu creşterea cererii, înainte de o sărbătoare de o săptămână care va avea lor în luna octombrie, iar probabilitatea unor importuri mai mari a devenit mai mare.
Lubroth a spus că cea mai probabilă explicaţie a distanţelor mari între locurile unde a apărut virusul este că acesta s-a răspândit prin intermediul cărnii procesate sau a cărnii crude de porc şi mai puţin probabil prin transportul animalelor vii.
Experţii au stabilit la o reuniune de urgenţă găzduită de FAO la Bangkok, săptămâna trecută, să înfiinţeze o reţea regională pentru a colabora şi a răspunde atunci când apar cazuri noi.