Fostul preşedinte al SUA, Barack Obama, l-a criticat dur pe Donald Trump şi a făcut referire la „o politică a fricii” în primul său discurs politic major de când a părăsit Casa Albă, în faţa unor studenţi de la Universitatea Illinois, scrie The Guardian conform News.ro.
„Făcând apel la spiritul de trib, la frică, întorcând un grup contra celuilalt, spunând oamenilor că ar fi restabilită ordinea dacă n-ar fi cei care nu arată ca noi sau cei care nu sună ca noi sau care nu se roagă ca noi – este o carte veche”, a declarat Obama.
„Nu a început cu Donald Trump. El este un simptom, nu este cauza”, a adăugat el.
Obama a adăugat: „Trump doar profită de resentimentele populaţiei faţă de politicieni. Atunci când există un gol în democraţia noastră, atunci când nu votăm, când luăm de-a gata drepturile şi libertăţile noastre, atunci vine la putere politica fricii.”
Vorbind în faţa studenţilor după ce a primit un premiu pentru etică în guvernare, Obama a prefigurat temele pe care urmează să le abordeze în campania pentru Partidul Democrate de dinaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.
Obama a întrebat: „Ce s-a întâmplat cu Partidul Republican? Nu este conservator, cu siguranţă nu este normal – este radical. În ultimele decade, o politică bazată pe ură, diviziune şi paranoia şi-a găsit casa, din păcate, în Partidul Republican”.
“Ar trebui să luăm atitudine în faţa discriminării şi cu siguranţă ar trebui să luăm atitudine în mod clar şi fără echivoc în faţa simpatizanţilor nazişti. Cât de greu poate să fie să spui că naziştii sunt răi?”, a adăugat Obama, făcând referire la faptul că Trump a declarat că “ambele tabere sunt de vină” atunci când au existat ciocniri între neo-nazişti şi contra-manifestanţi anul trecut în Charlottesville.