Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo se întâlneşte joi, după o ”cină bună” miercuri, cu mâna dreaptă a lui Kim Jong Un la New York, în vederea repunerii pe şine definitive a summitului istoric între liderul nord-coreean şi Donald Trump, relatează AFP conform News.ro.
Generalul Kim Yong Chol este oficialul nord-coreean de cel mai înalt rang care a pus piciorul pe pământul american în ultimii 18 ani. El a cinat o oră şi jumătate cu secretarul de Stat american, cu care s-a întâlnir deja în două rânduri în această primăvară la Phenian.
”Cină bună de lucru cu Kim Yong Chol la New York această (miercuri) seara. Steak, porumb şi brânză în meniu”, a scris pe Twitter Pompeo, care a fost însoţit de Andrew Kim, şeful Secţiei Coreea la CIA.
Departamentul de Stat american a difuzat fotografii cu cei doi în fruntea negociatorilor din cele două ţări inamice luând cina în Manhattan într-un apartament de la etajul al 39-lea al unui turn situat în apropierea sediului ONU, iar apoi toastând la o masă.
Mike Pompeo şi generalul Kim se întâlnesc joi la ora locală 9.00 (16.00, ora României), iar secretarul de Stat va susţine o conferinţă de presă la ora locală 14.15 (21.15, ora României).
ORDINE DE ZI COMUNĂ
Obiectivul discuţiilor lor este să determine dacă Statele Unite şi Coreea de Nord sunt în măsură să stabilească o ordine de zi comună a summitului de la 12 iunie din Singapore.
Iar astfel să intensifice pregătirile, la o săptămână după ce Donald Trump l-a anunţat pe Kim Jong Un într-oscrisoare că anulează întâlnirea, criticând ”ostilitatea” Coreei de Nord.
Acestei răsturnări de situaţii i-a urmat un optimism atât de spectaculos, încât Washingtonul afirmă căse aşteaptă ca summitul să aibă loc aşa cum s-a prevăzut iniţial.
În acest sens, ”trebuie ca denuclearizarea” Coreei de Nord să fie ”în centrul întâlnirii”, a avertizat însă o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders. “Iar preşedintele trebuie să aibă sentimentul că se fac progrese pe acest front”.
Mike Pompeo şi Kim Yong Chol încearcă, aşadar, să reconcilieze aşteptări a priori ireconciliabile.
Washingtonul reclamă o ”denuclearizare completă, verificabilă şi ireversibilă” şi intenţionează să slăbească sancţiunile internaţionale abia după ce procesul – complex şi îndelungat prin natura sa – va fi încheiat sau cel puţin avansat.
Phenianul a acceptat, la rândul său, să vobească despre o ”denuclearizare”, dar refuză ca ea să fie unilaterală, iar definiţia sa riscă să fie îndepărtată de cea a americanilor, având în vedere că Nordul şi-a prezentat până acum arsenalul nuclear drept o garanţie a suprevieţuirii regimului.
TRUMP TRANŞEAZĂ
”Trebuie să-i convingem că, din contră, programul lor nuclear le sporeşte insecuritatea”, a declarat miercuri seara un oficial american de rang înalt, confirmând că Washingtonul este pregătit să furnizeze ”garanţii” cu privire la securitatea lor.
Până pe 12 iunie, nord-coreenii ”Trebuie să spună clar ce sunt pregătiţi să facă”, a adăugat acest oficial.
”Noi vrem să vedem dacă se întrunesc condiţiile ca un summit să fie încoronat de succes”, însă hotărârea finală de a se duce sau nu în Singapore ”este 100% în mâinile preşedintelui”, a declarat el.
Generalul Kim, un fost şef al spionajului reputat drept un adept al liniei dure a regimului şi un fin cunoscător al Coreei de Sud, s-a aflat în avanpostul extraordinarei destinderi, în curs de la începutul anului, după escaladarea tensiunilor în 2017, când s-au succedat tiruri de rachetă, un test nuclear şi sancţiuni internaţionale tot mai stricte.
În mod oficial vicepreşedinte al Comitetului Central al partidului unic, el s-a dus la Jocurile Olimpice (JI) de Iarnă, în Sud, la recente summituri intercoreene şi în China, unde l-a însoţit în două rânduri pe Kim Jong Un.
Odată cu apropierea ”Zilei Z”, trei serii de întrâlniri directe sunt organizate în paralel, săptămâna aceasta, între Statele Unite şi Coreea de Nord – care nu întreţin relaţii diplomatice şi îşi adresau reciproc invective şi ameninţări în urmă cu doar câteva luni.
În afară de discuţii la nivel foarte înalt la New York, delegaţii din ambele ţări se întâlnesc la Panmunjom, în Zona Demilitarizată (DMZ) care desparte cele două Corei, cu scopul de a pune la punct ordinea de zi a summitului, dar şi în Singapore, cu scopul de a coordona de această dată logistica.
În paralel, discuţii între guvernele american, sud-coreean şi japonez s-au intensificat.
Premierul japonez Shinzo Abe urmează să-l întâlnească pe Mike Pompeo la Washington pe 6 iunie, după care va fi primit de Donald Trump la Casa Albă în ziua următoare.
Pe de altă parte, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, a cărui ţară a participat la negocieri cu privire la programul nuclear nord-coreean în trecut, efectuează joi o vizită la Phenian.