Un bărbat a ucis prin împuşcare doi poliţişti marţi, la Liège, în estul Belgiei, după care a fost ”neutralizat” şi reţinut de membri ai forţelor de ordine, a declarat parchetul din oraş, confirmând informaţii de presă, pentru AFP, titrează News.ro.
UPDATE 14.47: Atacatorul de la Liege a dezarmat poliţişti şi a folosit armele în atacul armat, a anunţat marţi procuratura belgiană, relatează The Associated Press.
Bărbatul s-a apropiat de doi ofiţeri de poliţie, din spate, înarmat cu un cuţit şi i-a înjunghiat de mai multe ori, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii Philippe Dulieu.
Atacatorul ”le-a luat apoi armele. El a folosit armele împotriva ofiţerilor, care au murit”, a declarat Dulieu.
El a împuşcat după aceea mortal un bărbat în vârstă de 22 de ani, aflat într-un vehicul în apropiere, a spus purtătorul de cuvânt.
El a fost împuşcat mai târziu de poliţie.
UPDATE 14:31 Nivelul de alertă teroristă rămâne neschimbat
Centrul de criză belgian a anunţat marţi că situaţia la locul atacului armat de la Liège este întru totul sigură şi că nu există motive ca nivelul alertei teroriste să fie ridicat, relatează The Associated Press.
”Nu există încă absolut nicio confirmare a faptului că incidentul ar avea vreo legătură cu terorismul”, a declarat Yves Stevens de la centrul de criză a declarat pentru AP.
Un bărbat a ucis prin împuşcare trei persoane, inclusiv doi poliţişti, marţi, la Liège, în estul Belgiei, după care a luat un ostatic şi a fost împuşcat de forţele de ordine, un atac care arată ca un act terorist, potrivit justiţiei belgiene, relatează AFP.
Dosarul a fost încredinţat parchetului federal, competent în domeniul terorismului.
”Există elemente care merg în direcţia unui act terorist”, a justificat pentru AFP Eric Van Der Sypt, un purtător de cuvânt al parchetului.
Atacul a avut loc către ora locală 10.30 (11.30, ora României), pe bulevardul Avroy, o arteră importantă în oraş.
După ce a tras pe domeniul public, atacatorul s-a refugiat într-un liceu.
A urmat o scurtă luare de ostatici, în timpul căreia o persoană a fost rănită, potrivit unor surse oficiale.
Cele trei victime ale atacatorului sunt doi poliţişti şi ”pasagera unui vehicul” care circula în cartier, a declarat pentru AFP Catherine Collignon, o purtătoare de cuvânt a Parchetului din Liège.
”Nu ştim nimic, pentru moment”, a declarat ea despre motivaţiile atacatorului, fără să poată să confirme informaţii de presă potrivit cărora acesta ar fi strigat ”Allah Akbar” (Allah e mare).
Publicaţii belgiene afirmă că atacatorul – cunoscut în legătură cu mai multe delicte – a fost eliberat cu o zi înainte de la Închisoarea Lantin, situată în apropiere de Liège.
”Ne gândim la victimele acestui act odios de la Liège”, a reacţionat pe Twitter ministrul belgian de Interne Jan Jambon, adăugând că autpprităţile încearcă să stabilească ”ceeea ce s-a întâmplat exact”.
Guvernatorul provinciei Liège a anunţat că luarea de ostatici care a urmat atacului armat a avut loc într-un liceu.
”Elevii se află în securitate şi niciunul nu a fost rănit”, a scris el pe Twitter.
Belgia, însângerată de atentatele jihadiste care s-au soldat cu 32 de morţi pe 22 martie 2016, a fost de atunci teatrul mai multor agresiuni vizând militari sau poliţişti.
Ultimul atac considerat drept ”terorist” a avut loc pe 26 august 2017, când un bărbat în vârstă de 30 de ani, de origine somaleză, a agresat militari cu cuţitul, rănindu-l uşor pe unul dintre ei, strigând ”Allah Akbar” în centrul Bruxellesului. El a fost împuşcat.
Pe 6 august 2016, un algerian care trăia în Belgia a atacat cu maceta doi poliţişti – în faţa unui sediu al poliţiei, la Charleroi (sud) – strigând ”Allah Akbar” – pe care i-a rănit la faţă şi la gât, după care a fost împuşcat. Gruparea Statul Islamic a revendicat acest atac a doua zi.
În septembrie 2016, în comuna Molenbeek de la Bruxelles, doi poliţişti au fost atacaţi cu cuţiutul – fără să fie răniţi – din cauză că purtau vestă antiglonţ.
UPDATE 13:13 Atacatorul a fost ucis de forțele de ordine
Atacatorul a fost împuşcat de membri ai forţelor de ordine, a declarat o purtătoare de cuvânt a parchetului din oraş pentru AFP
UPDATE 13:05 Trei persoane, doi polițiști și un trecător, ucise
Potrivit mai multor publicaţii belgiene, un trecător a fost de asemenea ucis în aceste focuri de armă.
Două persoane au fost rănite, în afară de cei doi poliţişti ucişi, a declarat o purtătoare de cuvânt a parchetului, contactată de AFP, Catherine Collignon.
Potrivit BBC, cei doi răniţi sunt poliţişti.
Circumstanţele acestor tiruri sunt ”vagi” a subliniat ea.
Poliţia din Liège a anunţat pe Facebook că a avut loc o luare de ostatici.
Un bărbat a împuşcat marţi mortal doi poliţişti în oraşul belgian Liège (est), potrivit presei belgiene, relatează BBC News potrivit News.ro.
Poliţia a declarat pentru BBC că atacatorul a fost ”neutralizat” şi că situaţia este sub control. Potrivit presei, suspectul a luat o femeie ostatică.
Era neclar dacă femeia a fost rănită sau în ce stare se află atacatorul.
Incidentul a avut loc marţi dimineaţa, însă continuă să apară informaţii şi nu există indicii cu privire la mobilul incidentului.