Justiţia spaniolă l-a trimis la închisoare pe fostul trezorier al partidului aflt la putere în Spania, Luis Barcenas, condamnat după ce a fost găsit vinovat de corupţie la 33 de ani de detenţie, într-un proces care obligă Guvernul să înfrunte o moţiune de cenzură, relatează AFP.
Fostul trezorier al Partidului Popular (PP, conservatori) a fost inculpatul-vedetă în dosarul “Gürtel” – cel mai compromiţător scandal de corupţie care a afectat formaţiunea lui Mariano Rajoy.
Tribunalul a dat curs rechzitoriului parchetului, care a cerut încarcerarea imediată a lui Barcenas, evocaând un risc important ca aceasta să fugă, după ce a fost condamnat la 33 de ani de închisoare şi la plata unei amenzi în valoare de 44 de milioane de euro.
Alţi doi foşti aleşi din partid au fost de asemenea trimişi la închisoare, înainte să facă apel împotriva hotărârii – fostul primar al oraşului Majadahonda , la periferia Madridului, Guillermo Ortega – condamnat la 38 de ani de închisoare – şi fostul conducător al regiunii Madrid Alberto López Viejo – 31 de ani de detenţie.
Douăzeci şi nouă de persoane – inclusiv numeroase cadre alese din PP – au fost condamnate în acest caz la un total de 351 de ani de închisoare, după ce au fost găsite vinovaţi de corupţie, deturnări de fonduri publice sau spălare de bani.
Tribunalul a conchis că între partid şi un grup privat s-a creat ”un adevărat sistem eficient de corupţie instituţională prin mecanisme de manipulare a licitaţiilor publice”.
Partidul nu a fost condamnat ca autor de infracţiuni, ci ca ”beneficiar” de fonduri obţinute ilegal de către aleşi şi urmează să ramburseze 250.000 de euro.
Însă tribunalul a pus în discuţie ”credibilitatea” ca martor în procesul lui Rajoy, care a ”negat existenţa unei puşculiţe negre în cadrul partidului”, ”deplin acreditată” potrivit judecătorilor.
Această hotărâre a determinat Partidul Socialist, cea mai importantă formaţiune din opoziţie, să depună o moţiune de cenzură – care urmează să fie dezbătură joi şi vineri.
Această decizie intervine în contextul în care alte personalităţi, precum cumnatul regelui Inaki Urdangarin şi fostul director general al FMI Rodrigo Rato, condamnaţi în 2017 în Spania la pedepse cu închisoarea după ce au fost găsiţi vinovaţi de corupţie, rămân în libertate în aşteptarea unui proces în apel.
Alesul care a contribuit la dezvăluirea scandalului – Jose Luis Penas – s-a declarat ”mândru de hotărârea” pronunţată, inclusiv de condamnarea sa la patru ani de închisoare.
Cu un magnetofon ascuns în haină, acest consilier municipal din Majadahonda a înregistrat, timp de un an, conversaţii foarte compromiţătoare ale unui puternic întreprinzător, de care era apropiat, cu alţi membri din conducerea PP.
Predate poliţiei, aceste înregistrări au fost citate în multe rânduri în hotărâre drept probe copleşitoare.
Justiţia l-a condamnat pe Penas din cauză că a primit bani de la acest întreprinzător şi i-a favorizat întreprinderile. El speră la clemenţă de la Curtea Supremă, în apel, în timp ce parchetul anticorupţie a anunţat că va susţine o eventuală cerere de graţiere a acestuia.