Irlandezii sunt chemaţi la urne vineri pentru a se pronunţa în privinţa Articolului 40.3.3 din Constituţie, adoptat în 1983, care prevede că un fetus are acelaşi drept la viaţă ca mama, scrie The Guardian conform News.ro.
În Irlanda există una dintre cele mai restrictive legi în privinţa avortului, procedura fiind interzisă chiar şi în situaţiile de viol sau incest. Avortul se pedepseşte cu închisoare până la 14 ani iar o excepţie a fost adăugată pentru situaţiile în care viaţa mamei se află în pericol abia în 2013, când o femeie a murit de septicemie în urma unei pierderi de sarcină.
Drept consecinţă, în fiecare an în jur de 3.500 de femei călătoresc în afara ţării, majoritatea în Marea Britanie, pentru a face avort, iar aproximativ 2.000 de femei cumpără online ilegal pastile de avort şi le consumă fără supraveghere medicală.
Este aşteptat ca rezultatul referendumului să fie unul strâns care va confirma traiectoria Irlandei de la o ţară conservatoare catolică la una liberală sau va indica o limită pentru reformele sociale din ultimii zeci de ani.
Dacă se va vota în favoarea anulării articolului, guvernul plănuieşte să permită avortul fără restricţii în primele 12 săptămâni ale sarcinii. Vor fi, de asemenea, permise avorturile în primele 23 de săptămâni pentru situaţiile în care sănătatea mamei va fi supusă riscului sau în cazul unei anormalităţi a fetusului.
Prim-ministrul irlandez, Leo Varadkar, a declarat că referendumul „este o decizie care vine o dată la o generaţie”. Dacă propunerea de a anula clauza constituţională eşuează, cel mai probabil vor mai trebui să treacă încă 35 de ani până la organizarea unui nou vot, a avertizat el.
Secţiile de votare sunt deschise de la ora locală 7:00 iar votul se va încheia la ora 22:00. Numărătoarea voturilor va începe sâmbătă dimineaţă, rezultatele fiind aşteptate după-amiază în aceeaşi zi.