Summitul Trump – Kim Jong Un rămâne o incertitudine

Vocea.biz / 22.05.2018
Summitul Trump – Kim Jong Un rămâne o incertitudine

Întâlnirea dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un este pusă din ce în ce mai mult sub semnul întrebării din cauza ultimelor declaraţii făcute de regimul de la Phenian şi a îngrijorărilor legate de agenda summitului, dar şi în contextul vizitei preşedintelui sud-coreean la Casa Albă, susţin oficialii care iau parte la negocieri, citaţi de CNN.

Deşi reprezentanţii celor două state au verificat inclusiv hotelul din Singapore unde ar urma să aibă loc întâlnirea din 12 iunie, unii dintre consilierii preşedintelui Trump spun că şansele ca aceştia să se vadă faţă în faţă au scăzut simţitor, după ce Coreea de Nord a avut un ton dur la adresa Casei Albe pe tema denuclearizării impuse, astfel că Kim Jong Un s-ar putea să nu îşi respecte promisiunea, titrează News.ro.

Însă Trump îşi doreşte în continuare această întrevedere, potrivit aceloraşi surse, dar evoluţiile diplomatice recente nu ami sunt atât de optimiste ca la început.

“Nu cred că preşedintele are emoţii”, a spus secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin, într-o discuţie cu reporterii acreditaţi la Casa Albă, când a fost întrebat dacă Trump îşi menţine intenţia de a se întâlni cu liderul de la Phenian. “Preşedintele este hotărât. Întrevederea este încă valabilă. Dacă ceva se va schimba, veţi afla”, le-a răspuns el jurnaliştilor.

Însă vicepreşedintele Mike Pence a arătat că Trump s-ar putea răzgândi. “Ar fi o mare greşeală ca Kim Jong Un să se gândească să se joace cu Donald Trump”, a declarat el, luni, pentru Fox News. Întrebat dacă Trump s-ar putea răzgândi în cazul în care termenii stabiliţi pentru summit nu sunt îndepliniţi, Pence a afirmat “nici nu încape îndoială”.

Temerile legate de summit vor atinge un punct culminant marţi, când Trump se va întâlni în Biroul Ival cu preşedintele Coreii de Sud Moon Jae-in, despre care oficiali americani spun că ar fi supralicitat dorinţa liderului de la Phenian în privinţa programului său nuclear. În martie, el le-a spus reporterilor de la Casa Albă că Kim Jong Un este “hotărât să renunţe la programul nuclear” şi că a înţeles că exerciţiile militare SUA-Coreea de Sud “trebuie să continue”.

Dar declaraţiile de la Phenian de săptămâna trecută au un alt sens, Nordul a ameninţat că nu va participa la întâlnirea cu Trump dacă aceste exerciţii militare continuă sau dacă SUA insistă în stoparea programului nuclear.

Citește și...