Israelul convoacă ambasadorii Spaniei, Sloveniei şi Belgiei

Vocea.biz / 21.05.2018
Israelul convoacă ambasadorii Spaniei, Sloveniei şi Belgiei

Israelul a convocat luni ambasadorii Spaniei, Sloveniei şi Belgiei, în urma votului acestor ţări la Consiliul ONU al Drepturilor Omului (UNHCR) în favoarea trimiterii unei misiuni de anchetă internaţională cu privire la evenimentele sângeroase din Fâşia Gaza, relatează AFP.

Ministerul israelian de Externe a anunţat într-un comunicat că adjuncta directorului însărcinat cu Europa Occidentală s-a întâlnit luni cu ambasadorii Spaniei şi Sloveniei, iar ambasadorul Belgiei urmează să fie primit marţi, titrează News.ro.

Consiliul ONU al Drepturilor Omului a adoptat vineri o rezoluţie în vederea trimiterii unei echipe internaţionale specializate în crime de război să ancheteze cu privire la evenimente ce au avut loc în Fâşia Gaza de la începutul ”Marşului întoarcerii”, pe 30 martie.

Numai doi membri ai Consiliului – Statele Unite şi Australia – au votat împotriva acestei rezoluţii, adoptate de 29 din cei 47 de membri, în contextul în care 14 s-au abţinut – inclusiv Elveţia, Germania şi Regatul Unit.

Rezoluţia adoptată îndeamnă la ”trimiterea de urgenţă a unei comisii internaţionale independente” – nivelul cel mai înalt de anchetă prevăzut de Consiliu.

Echipa urmează să ”ancheteze cu privire la încălcări şi presupuse rele tratamente (…) în contextul asalturilor militare în cursul unor manifestaţii civile importante care au început pe 30 martie 2018”, inclusiv cu privire la cele care ”ar putea să se dovedească crime de război”.

Ministerul israelian de Externe a reacţionat imediat, respingând într-un comunicat acest vot al unui ”organ cu o majoritate automată antiisraelian dominat de ipocrizie şi absurditate”.

Aproape 60 de palestinieni au fost omorâţi prin împuşcare numai pe 14 mai, în Fâşia Gaza, în timp ce manifestau contra transferului Ambasadei Statelor Unite de la tel Aviv la Ierusalim – cea mai sângeroasă zi a conflictului israeliano-palestinian de la războiul din 2014.

De la 30 martie, palestinieni manifestează de-a lungul frontierei cu Israelul, în favoarea dreptului refugiaţilor de a se întoarce pe pămnânturile din 1948, când au fost alungaţi sau au plecat, la înfiinţat statul israelian. Mobilizarea denunţă de asemenea blocada israeliană impusă Fâşiei Gaza.

Israelul proclamă că acest protest în masă este orchestrat de Hamas, o mişcare şiită islamistă care conduce Fâşia Gaza şi cu care a purtat trei război din 2008.

Citește și...