Viktor Orban a depus joi jurământul în al treilea mandat consecutiv de premier al Ungariei, după ce a fost reales în mod oficial de Parlament şi a evocat proiecte până cel puţin în 2030, relatează AFP.
”Cred că atunci când ne stabilim obiective ambiţioase… suntem pe aceeaşi lungime de undă cu poporul”, a declarat el în faţa deputaţilor nou aleşi, în Parlament, la Budapesta.
”Asta încurajează şi autorizează proiecte nu doar pe patru ani, ci cu termene de zece sau 12 ani”, a adăugat el, potrivit News.ro.
Premierul conservator, aflat la putere din 2010, a obţinut pe 8 aprilie al treilea mandat consecutiv, după ce partidul său, Fidesz, a obţinut aproape jumătate din sufragiile exprimate.
Guvernul acestui lider în vârstă de 54 de ani este acuzat cu regularitate de faptul că pune căluş presei, de supunerea serviciului public unui control editorial strâns şi de favorizarea achiziţionării presei independente de către oameni de afacere aliaţiputerii.
Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au apreciat – într-un raport publicat săptămâna aceasta – că votul s-a desfăşurat în condiţii satisfăcătoare, dar capacitatea alegătorilor de a vota în cunoştinţă de cauză a fost afectată de o atmosferă de ”retorică xenofobă” şi de ”părtinirea presei”.
Mai multe partide de opoziţie nu au asistat la depunerea jurământului, în semn de protest.
La finalul acestei ceremonii, Orban a declarat – într-un discurs-fluviu – că alegerile legislative din aprilie încununează schimbări impulsionate de instalarea sa la putere în 2010.
”Asta demonstrează că oamenii cred, de asemenea, că am avut opt ani benefici”, a dat el asigurări.
Viktor Orban a anunţat totodată că vrea ca Ungaria să fie una dintre cele cinci cele mai bune destinaţii din UE în care să se trăiască şi să se munceasă până în 2030.