Abbas, reales la conducerea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei

Vocea.biz / 04.05.2018
Abbas, reales la conducerea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei

Mahmoud Abbas a fost reales vineri în postul de preşedinte al Comitetului Executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP) şi încearcă să se relegitimitatea prin instalarea unor susţinători loiali în posturi-cheie, scrie Reuters.

Această realegere, aşteptată de altfel, are loc în urma unei reuniuni de patru zile a Consiliului Naţional Palestinian (CNP), la Ramallah, în Cisiordania, titrează News.ro.

Este vorba despre prima reuniune a CNP după 22 de ani, convocată de Abbas în vederea stabilirii unei strategii faţă de decizia preşedintelui american Donald Trump, pe 6 decembrie, de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi de a transfera Ambasada Statelor Unite de la tel Aviv în Ierusalim.

Mahmoud Abbas a fost acuzat de antisemitism şi negaţionism de către premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Liderul palestinian a apreciat luni, în discursul din deschiderea lucrărilor CNP, că evreii au fost persecutaţi în Europa nu din cauza religiei lor, ci a activităţilor lor în domeniul cămătăriei şi bancar.

Citește și...