Moon vrea ca trupele americane să rămână în Sud, indiferent de tratatul cu Coreea de Nord

Vocea.biz / 02.05.2018
Moon vrea ca trupele americane să rămână în Sud, indiferent de tratatul cu Coreea de Nord

Problema trupelor americane staţionate în Coreea de Sud nu are legătură cu vreun viitor tratat de pace cu Coreea de Nord, iar forţele americane este necesar să rămână chiar dacă se semnează un asemenea acord, a anunţat miercuri Casa Albastră, preşedinţia sud-coreeană, relatează Reuters.

”Trupele americane staţionate în Coreea de Sud fac parte din alianţa între Coreea de Sud şi Statele Unite. Ele nu au nimic a face cu semnarea unor tratate de pace”, a declarat Kim Eui-kyeom, citându-l pe preşedintele Moon Jae-in.

Casa Albastră a răspuns astfel unor întrebări ale presei despre un editorial scris de consilierul prezidenţial şi univeristarul Moon Chung-in şi publicat săptămâna aceasta, titrează News.ro.

Moon Chung-in a recunoscut însă că ar fi dificl să se justifice prezenţa forţelor americane în Sud, în cazul în care se semnează un tratat de pace după ce liderii celor două Corei au convenit înr-un summit istoric, la sfârşitul săptămânii trecute, să încheie conflictul.

Însă Seulul vrea ca trupele să rămână, deoarece forţele americane din Sud joacă un rol de mediere în confruntări militare între superputeri vecine – ca China şi Japonia, a declarat alt reprezentant al preşedinţiei miercuri, sub protecţia anonimatului.

Consilierului prezidenţial Moon Chung-in i s-a cerut să nu creeze confuzie cu privire la poziţia preşedintelui, a declarat Kim.

Statele Unite au în prezent aproximativ 28.500 de militari staţionaţi în Coreea de Sud.

Phenianul cere de mult timp ca aceştia să părăsească penisnula – o condiţie pentru a renunţa la programele sale nuclear şi balistic.

Moon Jae-in şi Kim Jong Un nu au evocat vineri, în ”Declaraţia de la Panmunjom”, vreo retragere a forţelor americane din Coreea de Sud. Însă ei s-au angajat să acţioneze în vederea unei ”denuclearizări complete” a peninsulei.

Trupele americane se află în Sud de la Războiul Coreei (1950-1953), care s-a încheiat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace, iar astfel cele două ţări se află teoretic în război.

Moon şi Kim afirmă în Declaraţie că vor să pună capăt războiului şi se angajează ”să nu mai fie război” în peninsula coreeană.

Citește și...