Referendum cu privire la avort în Irlanda pe 25 mai

Vocea.biz / 29.03.2018
Referendum cu privire la avort în Irlanda pe 25 mai

Un referendum cu privire la avirt urmează să fie organizat pe 25 mai, a anunţat miercuri Guvernul irlandez, relatează Reuters conform News.ro.

Avortul reprezintă un element de fractură, în contextul în care interzicerea totală a întreruperii voluntare a sarcinii, care a dominat mult timp Irlanda catlică, a fost spartă abia în 2013.

Avorturi sunt autorizate, în prezent, însă doar în cazul în care viaţa mamei este în pericol.

Pe 25 mai, irlandezii sunt chemaţi la urne să spună dacă vor să abroge al 8-lea amendament al Constituţiei.

Acest amendament a fost adoptat în 1983 şi înscrie în legea fundamentală a ţării dreptul egal la vaiţă al mamei şi a copilului înainte de naştere.

Irlandezii sunt chemaţi, de asemenea, să spună dacă autorizează Parlamentul să legifereze în acest domeniu.

Tags:
Citește și...