Liderul nord-coreean Kim Jong-un a făcut o vizită neoficială la Beijing, unde s-a întâlnit cu preşedintele Xi Jinping şi s-a arătat dispus să contribuie la dezarmarea nucleară a peninsulei coreene, scrie The Guardian, citând presa de stat din China.
Agenţia de stat Xinhua a confirmat informaţiile neoficiale din ultimele două zile spunând că liderul nord-coreean s-a aflat în China de duminică până miercuri, titrează News.ro.
Conform Xinhua, Kim i-a transmis lui Xi că situaţia din peninsula coreeană „începe să se îmbunătăţească”.
„Suntem devotaţi dezarmării nucleare a peninsulei, în conformitate cu dorinţa defunctului preşedinte Kim Il-sung şi a secretarului general Kim Jong-il”, a precizat Kim.
Kim a adăugat că problema dezarmării nucleare ar putea fi rezolvată dacă SUA şi Coreea de Sud „vor răspunde eforturilor noastre cu bunăvoinţă şi vor crea o atmosferă de pace şi stabilitate”.
Liderul nord-coreean a descris vizita ca fiind „o datorie solemnă”, conform agenţiei de stat nord-coreene KCNA.
„Nu încape îndoială că prima mea vizită internaţională are loc în capitala Chinei”, a adăugat el.
În cadrul vizitei de la Beijing, Kim a declarat, conform rapoartelor, că este dispus „să aibă un dialog” cu Statele Unite.
„Acesta este un semnal politic pozitiv în care Phenianul se arată dispus la dialog. Dar provocarea va fi crearea condiţiilor în care Kim s-ar simţi destul de încrezător pentru a începe procesul de dezarmare nucleară şi în acelaşi timp trebuie să rămânem vigilenţi în ceea ce priveşte înmulţirea armelor nucleare. Nu va fi uşor”, a declarat Michael Kovrig, un consilier senior pentru Asia de nord-est în cadrul Grupului Internaţional pentru Situaţii de Criză, o organizaţie independentă pentru prevenirea conflictelor.
Kovrig a adăugat că discursul lui Kim privind dezarmarea nucleară ar trebui privit cu precauţie şi mai degrabă ca pe un obiectiv politic pe termen lung.
„Este puţin probabil ca statul nord-coreean să îşi abandoneze programul nuclear fără schimbări majore în relaţia sa cu SUA şi în situaţia securităţii regionale”, a precizat Kovrig.
Xi Jinpig a acceptat, conform informaţiilor, o invitaţie de a face o vizită oficială în Coreea de Nord „la momentul potrivit”. În Beijing, Kim şi soţia sa, Ri Sol-ju, s-au întâlnit cu Xi, care a fost şi el însoţit de soţia sa, Peng Liyuan şi au luat parte la un banchet de bun-venit unde au vizionat un spectacol.
„Avem numai lucruri bune de spus despre această vizită”, i-a spus Xi lui Kim, conform Xinhua.
Casa Albă a comunicat că SUA a fost informată marţi de vizită şi că Xi i-a transmis lui Trump un mesaj personal. „Vedem acest eveniment drept încă o dovadă că strategia noastră de a pune presiune maximă creează atmosfera potrivită pentru un dialog cu Coreea de Nord”, a precizat Casa Albă într-un comunicat.
După câţiva ani de provocări şi teste cu rachete balistice, Phenianul s-a arătat, recent, deschis către dialog. Kim Yo-jong, sora lui Kim, a condus o delegaţie nord-coreeană la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud luna trecută, ceea ce a dus la discuţii directe cu Coreea de Sud.
Liderul nord-coreean are programat un summit cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in în aprilie şi unul cu preşedintele american Donald Trump în mai.
Vizita la Beijing reprezintă prima călătorie a liderului nord-coreean în China de când a preluat puterea în 2011, precum şi prima lui vizită de stat.
Analiştii consideră că statul chinez nu doreşte să fie ignorat în discuţiile dintre Coreea de Nord, SUA şi Coreea de Sud.
China este cel mai apropiat aliat al Coreei de Nord, luptând alături de nord-coreeni în timpul Războiului Coreean, dar relaţiile dintre cele două ţări s-au răcit după ce China a susţinut sancţiunile internaţionale împotriva Phenianului din cauza programului său nuclear.