Carles Puigdemont rămâne în detenţie în Germania

Vocea.biz / 27.03.2018
Carles Puigdemont rămâne în detenţie în Germania

Liderul separatist catalan Carles Puigdemont, arestat duminică în Germania, va rămâne în detenţie pe perioada în care justiţia se pronunţă asupra unei eventuale predări a acestuia către Spania, care-l acuză de ”rebeliune”, a anunţat luni tribunalului competent, relatează AFP.

Puigdemont va ”rămâne în detenţie iniţial, până când se ia o decizie cu privire la o procedură de extrădare”, a anunţat tribunalul regional din Kiel, în regiunea din nordul Germaniei unde a fost arestat duminică, titrează News.ro.

Nu este posibil vreun recurs împotriva acestei hotărâri, a precizat instanţa.

Arestarea-surpriză a separatistului catalan a antrenat ciocniri între activişti separatişti catalani şi poliţie, duminică, la Barcelona. Nicio tulburare nu a fost semnalată luni.

Puigdemont a compărut luni în faţa unui tribunal de la Neumünster, oraşul în care se află în arest prevenitv. A fost vorba despre stabilirea oficială a identităţii sale şi hotărârea dacă rămâne sau nu în închisoare.

De-acum unui tribunal din Kiel îi revine să tranşeze cu privire la eventuala sa extrădare, se arată în acest comunicat.

Avocatul liderului separatist Jaume Alonso-Cuevillas s-a declarat ”priudent” luni, mai înainte, pe postul de radio catalan Rac1, evocând ”multe elemente care îndeamnă la optimism”.

60 DE ZILE CEL PUŢIN

Pe fond, justiţia germană dispune de un termen de 60 de zile pentru ca să tranşeze cu privire la predarea lui Carles Puigdemont către Madrid.

O purtătoare de cuvânt a parchetului german, Wiebke Hoffelner, s-a limitat să spună că decizia ”nu va fi luată săptămâna aceasta”.

Justiţia urmează să se pronunţe cu privire la faptul dacă infracţiuni similare celor în baza cărora este inculpat Puigdemont în Spania există în dreptul german.

El este inculpat – împreună cu alţi 12 lideri separatişti – de ”rebeleiune”, o infracţiune pasibilă de 30 de ani de închsoare, şi de deturnare de fonduri publice. În cauză este tentativa ratată de secesiune prin referendum din toamna lui 2017.

Elsa Artadi, o deputată din partidul lui Carles Puigdemont, a apreciat, într-un mesaj postat pe Twitter, că Puigdemont se va opune extrădării sale, deoarece ”Spania nu garantează un proces echitabil”.

NU URMĂRIRI POLITICE

Steffen Seibert, un purtător de cuvânt al cancelarului Angela Merkel a catalogat Spania drept un ”stat de drept democratic” şi a dat asigurări că domneşte ”o încredere deosebită între autorităţile judiciare din statele membre UE”.

El a amintit că, potrivit Madridului, Puigdemont şi colegii săi nu sunt urmăriţi din cauza unor ”idei politice, idei de independenţă, ci din cauza unor infracţiuni foarte concrete”.

Guvernul spaniol a stat în expectativă, limitându-se să califice arestarea separatistului drept o ”veste bună”.

Urmăriri cu privire la ”rebeliune” rămân însă controversate, deoarece ele presupun ”o ridicare violentă” care, potrivit unor jurişti, nu a avut loc.

Puigdemont a fost arestat de poliţişti din landul Schleswig-Holstein în timp ce se întorcea din Danemarca vecină, la bordul unui vehicul, către Belgia, unde fostul preşedinte catalan a fugit după eşecul secesiunii, în toamnă.

Forţe de ordine germane au fost alertate cu privire la venirea sa de către reprezentantul poliţiei criminalistice germane la Madrid.

Ministrul german de Interne nu a fost în măsură să spună dacă au fost implicate serviciile spaniole de informaţii ori dacă îl urmăreau pe politicianul catalan.

Arestarea a fost făcută posibilă de decizia, vineri, a judecătorului de la Curtea Supremă spaniolă Pablo Llarena de a inculpa 13 lideri separatişti, inclusiv pe Puigdemont.

În fapt, justiţia spaniolă le-a aplicat o nouă lovitură separatiştilor catalani. Candidatul la preşedinţia regiunii, Jordi Turull, a fost încarcerat, ceea ce a privat tabăra acestuia de al treilea candidat la şefia Executivului catalan.

O separatistă exilată, Clara Ponsati, a anunţat că ”face aranjamente” să se ”predea” autorităţilor din Scoţia.

APEL LA CALM

Catalania a intrat în impas politic, iar separatiştii au putut să-şi păstreze majoritatea absolută în Parlamentul catalan, în urma alegerilor regionale de la 21 decembrie.

Dacă nu reuşesc să aleagă un preşedinte până la 22 mai, noi alegeri vor fi convocate în mod automat. Iar atât timp cât nu va avea un preşedinte şi Guvern, Catalonia va rămâne sub tutela Madridului, impusă după declaraţia de independenţă.

Arestarea-surpriză a lui Puigdemont a scos duminică mii de separatişti în stradă.

La Barcelona, manifestanţi care au răspuns apelului unei grupări radicale – Comitetele Apărării Republicii (CDR) – au încercat să se apropie de prefectură, însă poliţişti catalani i-au respins cu lovituri de baston şi trăgând în plan vertical.

Potrivit serviciilor de salvare, 90 de persoane au fost rănite uşor la Barcelona – inclusiv 22 de poliţişti.

Preşedintele Parlamentului catalan Roger Torrent a lansat un apel la ”non-violenţă”, la televiziunea regională.

Citește și...