SUA: Donald Trump limitează accesul persoanelor transgender în armată

Vocea.biz / 24.03.2018
SUA: Donald Trump limitează accesul persoanelor transgender în armată

Preşedintele american Donald Trump a semnat vineri un memorandum care interzice anumitor persoane transgender să intre în serviciul militar al SUA, dar oferă putere de decizie forţelor armate privind implementarea deciziei, scrie Reuters conform News.ro.

Memorandumul stipulează că persoanele transgender care au un istoric de disforie de gen, adică „cei care au apelat la tratamente medicale, inclusiv medicamente sau operaţii”, nu vor fi eligibili pentru a servi în armată „în afara unor circumstanţe limitate”.

De asemenea, se arată în memoriu că secretarii Apărării şi ai Securităţii Naţionale „şi-ar putea impune autoritatea pentru a implementa politicile potrivite privind serviciul militar al persoanelor transgender”.

Casa Albă a comunicat că Jim Mattis, secretarul Apărării, a afirmat că persoanele care au fost diagnosticate cu disforie de gen ar putea dăuna eficienţei armatei.

„Această politică nouă va permite armatei să aplice noi standarde pentru sănătatea mintală şi fizică … în mod egal pentru toţi indivizii care vor să se alăture şi să lupte în cea mai puternică armată din lume”, se precizează în memorandum.

Comitetul Naţional al Partidului Democrat a criticat demersul pe care l-a numit o insultă faţă de soldaţii transgender. Nancy Pelosi, liderul democrat al Camerei Reprezentanţilor, a declarat că această politicaă va dăuna naţiunii.

„Acest ultim memoandum reprezintă aceeaşi interdicţie laşă şi dezgustătoare pe care a anunţat-o preşedintele vara trecută. Interdicţia plină de ură a preşedintelui are ca scop umilirea soldaţilor noştri transgender curajoşi care servesc ţara cu onoare şi demnitate”, a susţinut Pelosi.

Decizia lui Trump este mai puţin restrictivă faţă de comentariile sale iniţiale dintr-o postare de pe Twitter din iulie 2017 în care a precizat că va interzice persoanelor transgender să facă parte din armată.

La acel moment Trump a susţinut că armata „nu poate susţine povara cheltuielilor medicale imense care ar veni odată cu persoanele transgender”.

Totuşi, mai mulţi judecători federali au emis decizii prin blochează interdicţia lui Trump, precizând că se încalcă dreptul la protecţie egală în faţa legii.

Vineri, Pentagonul a confirmat că va continua să respecte legislaţia federală.

„Pentagonul va continua să evalueze şi să menţină persoanele transgender în armată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, David Eastburn.

Într-un memorandum din februarie adresat Casei Albe, Mattis a susţinut că persoanele transgender cu un istoric de disforie de gen nu vor putea face parte din armată, dar a adăugat că cei care sunt deja în serviciul militar vor rămâne.

Administraţia Trump a comunicat că 8.980 de membri ai armatei se identifică, conform rapoartelor, ca fiind transgender dar doar 937 de membri activi au fost diagnosticaţi cu disforie de gen din 30 iunie 2016 până în prezent.

Campania pentru Drepturile Omului, un grup de apărare a drepturilor persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transgender, a condamnat politica lui Trump.

„Nu se poate interpreta altfel, administraţia Trump-Pence va merge până la capăt cu această interdicţie discriminatorie, neconstituţională şi dezgustătoare pentru soldaţii transgender”, a precizat Chad Griffin, preşedintele organizaţiei, într-un comunicat.

Citește și...