Fostul controversat ministru grec al Finanţelor Yanis Varoufakis a dezvăluit numele noului său partid, MeRA25 – acronimul ”Frontului adevăratei nesupuneri europene la orizontul lui 2025” -, care va participa la alegerile legislative din toamna lui 2019, scrie joi presa greacă, citată de AFP conform News.ro.
Prezentarea oficială a acestui nou partid urmează să aibă loc pe 26 martie la Atena, a anunţat într-un interviu la postul privat Star fostul ministru iconoclast, care s-a aflat la originea unui conflict al Guvernului Syriza (stânga radicală) al lui Alexis Tsipras cu zona euro în 2015.
“Alexis Tsipras a spus în trecut că sunt un om politic prost şi un bun economist, ceea ce consider o onoare importantă. Voi rămâne un politician prost. Obiectivul nostru nu sunt nici funcţiile şi nici portofoliile ministeriale”, a subliniat Yanis Varoufakis la postul Star, citat joi de site-ul cotidianului Ta Nea.
MeRA25 se înscrie în mişcarea europeană DiEM25 pe care Varoufakis a înfiinţat-o în urma confruntării sale tensionate cu creditorii Greciei – UE şi FMI – în calitate de ministru al Finanţelor (ianuarie-iulie 2015) al Guvernului Tsipras.
Numele fostului său partid a fost dezvăluit prima oară pe site-ul său personal, la jumătatea lui fenruarie, potrivit cotidianului Kathimerini.
Yanis Varoufakis a lansat o campanie de finanţare a MeRA25 în urmă cu aproape două luni, promovând ”întoarcerea «Primăverii Grece»” după criza fără precedent în care a intrat ţara de aproape un deceniu.
DiEM25 – acronimul ”Mişcării pentru democraţie în Euroa la orizintul lui 2025” – se vrea o mişcare europeană transparentă şi radicală în lupta împotriva ”establishmentului” care guvernează Europa.
În ianuarie, Yanis Varoufakis şi Benoît Hamon, fostul candidat socialist în alegerile prezidenţiale din Franţa, şi-au lansat campania în vederea alegerilor europene din 2019, afirmând că vor să se constituie liste în întreaga Europă, în baza unui program comun, în vederea unei Europe care să rupă cu austeritatea.