Toggle Menu
  1. Home/
  2. Internațional/

Trump atacă virulent ancheta lui Mueller

Donald Trump a atacat duminică – în mod virulent – integritatea echipei procurorului special Robert Mueller, determinându-i pe aleşi din ambele tabere să avertizeze în legătură cu o eventuală demitere a acestuia, o adevărată linie roşie în ochii lor, relatează AFP.

La două zile după concedierea fostului număr doi în FBI Andrew McCabe, pe care-l avea în colimator de mai multe luni, preşedintele american a lansat o nouă salvă de tweet-uri răzbunătoare, subliniind că este victima unei ”vânători de vrăjitoare”, titrează News.ro.

Fostul director al FBI Robert Mueller anchetează cu privire la suspiciuni de complicitate între echipa de campanie a lui Trump şi Rusia, însă încearcă să stabilească dacă preşedintele s-a făcut vinovat de obstrucţionarea justiţiei.

”De ce echipa lui Mueller are 13 democraţi înrăiţi, unii mari susţinători ai lui Hillary corupta, şi Zero republicani? Alt democrat a fost adăugat recent… Oare crede cineva că este cirect? Şi cu toate acestea, NU EXISTĂ COMPLICITATE”, a scris Trump pe Twitter, apreciind că această anchetă ”nu ar fi trebuit deschisă niciodată”.

Numit la şefia FBI în 2001 de către preşedintele republican George W. Bush, Robert Mueller a fost păstrat în post de preşedintele democrat Barack Obama. La numirea sa ca procuror special, el a fost salutat de numeroase nume grele republicane din cauza rigorii şi integrităţii sale.

Intrebate în tradiţionalele talk-show-uri de duminică dimineaţa despre tonul deosebit de dur al locatarului Casei Albe, mai multe voci sonore republicane au subliniat că ancheta lui Robert Mueller este necesar să fie dusă la sfârşit.

”El avansează pe măsura probelor pe care le acumulează şi cred că este important să fie lăsat să-şi facă treaba, fără interferenţe”, a subliniat la CNN senatorul din South Carolina Lindsey Graham. ”Mulţi republicani îmi împărtăşesc punctul de vedere”, a ţinut el să sublinieze.

Iar dacă Donald Trump ar decide să-l destituie pe Robert Mueller? “Dacă încearcă să facă asta, ar fi începutul sfârşitului preşedinţiei sale, pentru suntem un stat de drept”, a răspuns el.

JAMES COMEY ”MINCINOSUL”

Chris Christie, fostul guvernator din New Jersey, care i-a fost foarte apropiat lui Trump în timpul campaniei, a lăudat o anchetă desfăşurată ”cu multă integritate, fără cea mai mică divulgare”. ”Nu ar fi potrivit să o facă şi nu cred că o va face”, a subliniat el, referindu-se la ipoteza concedierii acestuia.

Rămâne însă de văzut atitudinea liderilor republicani ai Camerei Reprezentanţilor şi Senatului în legătură cu acest scenariu.

La sfârşitul lui ianuarie, Trump s-a declarat pregătit să depună mărturie în faţa procurorului special, însă avocaţii săi au încercat ulterior să rectifice tirul, subliniind că nu s-a decis însă nimic cu privire la această chestiune sensibilă.

Potrivit The New York Times, aceştia din urmă au primit recent, din partea echipei procurorului special, o listă de întrebări care ar putea să-i fie puse în cursul audierii sale.

Într-o serie de tweet-uri matinale, preşedintele american l-a atacat din nou pe James Comey, fostul director FBI, pe care l-a destituit în mai 2017, pe care l-a catalogat ”mincinos”.

Acesta din urmă, care urmează să publice o carte, într-o lună, a răspuns sâmbătă pe Twitter atacurilor repetate la care este supus de către Trump.

”Domnule preşedinte, americanii îmi vor auzi povestea în curând. Iar ei vor putea să judece ei înşişi cine este onorabil şi cine nu este”, a scris Comey.

Donald Trump a revenit, de asemnea, asupra unor informaţii potrivit cărora fostul număr doi din FBI Andrew McCabe, dat afară în mod abrupt cu două zile înainte să iasă, după 21 de ani de muncă, la pensie ca funcţionar de rang înalt, ar fi luat notiţe despre interacţiunile cu şeful statului.

”Am petrecut puţin timp cu Andrew McCabe, însă nu a luat niciodată notiţe când era cu mine”, a scris Trump pe Twitter, luând în derâdere nişte “Fake Memos”, pe care le-a clasat în aceeaşi categorie cu notele luate de Comey, deja predate echipei lui Robert Mueller.

În opinia lui David Axelrod, un fost consilier al lui Barack Obama, aceste atacuri vizând echipa lui Mueller, “clar false”, demonstrează un lucru, şi anume că ”Mueller se apropie, iar preşedintele este tot mai agitat”.

Vocea.biz