Rusia anunţă că va expulza “în curând” diplomaţi britanici

Vocea.biz / 15.03.2018
Rusia anunţă că va expulza “în curând” diplomaţi britanici

Rusia va expulza diplomaţi britanici “în curând”, a declarat ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, la o zi de la decizia Londrei de a expulza 23 de diplomaţi ruşi, după otrăvirea unui fost agent dublu rus, Serghei Skripal, şi a fiicei acestuia, Iulia, pe teritoriul britanic, scrie BBC potrivit News.ro.

Întrebat de presa din Rusia dacă expulzările vor avea loc, Lavrov a spus: “Absolut. În curând. Vă promit”.

De asemenea, Lavrov a susţinut că abordarea Marii Britanii este un rezultat al problemelor Guvernului în privinţa Brexitului.

Conform rapoartelor, ministrul rus de Externe ar fi descris acuzaţiile britanicilor contra Rusiei drept o “grosolane”.

Atât fostul spion rus care lucra pentru britanici în anii ’90, Sergei Skripal, cât şi fiica acestuia au fost otrăviţi în oraşul englez Salisbury, cu neurotoxina Novichok, despre care se crede că este produsă în Rusia.

Prim-ministrul britanic Theresa May a spus că “nu poate exista altă concluzie” decât că Rusia este vinovată de otrăvire. Drept urmare, Marea Britanie a decis ca 23 de diplomaţi ruşi să fie expulzaţi.

Rusia a neagat orice responsabilitate pentru atac.

Citește și...