Administraţia Trump acuză Rusia de o operaţiune voită – în curs – de pătrundere în reţeaua energetică americană, relatează The Associated Press conform News.ro.
Administraţia Trump a acuzat Rusia joi de o operaţiune concertată – în curs – de pătrundere şi de spionare a reţelei energetice americane şi altor infrstracturi iar separat a impus sancţiuni unor oficialiruşi în legătură cu amestecul high-tech în alegerile americane din 2016, relatează The Associated Press.
Reprezentanţi în domeniul securităţii americane au declarat că poliţia federală (FBI), Departamentul Securităţii Interne şi agenţii americane în domeniul informaţiilor au stabilit că servicii ruse informaţii şi alţii se află în spatele acestor atacuri în sectorul energetic.
Potrivit acestor oficiali, ruşii au ales în mod deliberat ţinte din industria energetică americană, au obţinut acces în sisteme informatice şi apoi au efectuat o ”recunoaştere în reţea” a sistemelor de control industrial care gestionează întreprinderi americane şi reţeaua electrică.
Guvernul american a ajutat afaceri în domeniul energetic să scoată afară din toate sistemele despre care se ştie că au fost penetrate, potrivit oficialilor citaţi.
Aceşti oficiali, care au oferit presei, sub acoperirea anonimatului, informaţii sensibile în domeniul securităţii naţionale, au lăsat deschisă posibilitatea descoperirii altor breşe şi au declarat că Guvernul federal alertează industria energetică cu privire la această ameninţare şi pregătirii.
Aceste acuzaţii şi sancţiunile anunţate separat sunt unele dintre cele mai puternice acţiune de până în prezent ale administraţiei Trump vizând să pedepsească Rusia din cauza unor atacuri cibernetice şi altor eforturi de a semăna discordie în democraţia ameriană.
Tot joi, Statele Unite s-au alăturat Marii Britanii, Franţei şi Germaniei şi au acuzat Moscova, într-un comunicat comun, de otrăvirea unui fost spion rus care trăia în Anglia.
Lista ruşilor sancţionaţi până în prezent include de-acum numele celor 13 persoane inculpate luna trecută în ancheta procurorului special Robert Mueller cu privire la amestecul rus.