Ambasada Rusiei la Londra a denunţat miercuri o acţiune ”ostilă”, ”inacceptabilă” şi ”nejustificată” a Regatului Unit faţă de Rusia, după otrăvirea unui fost agent dublu rus, Serghei Skripal, şi a fiicei acestuia, Iulia, pe teritoriul britanic, relatează AFP.
”Noi considerăm această acţiune ostilă, inacceptabilă, injustă şi mioapă”, a denunţat ambasada într-un comunicat, potrivit News.ro.
”Orice deteriorare a relaţiilor între Rusia şi Regatul Unit ţine de actualii lideri britanici”. apreciază misiunea.
Rusia este ”vinovată” de otrăvirea fostului spion, a acuzat Theresa May miercuri în Parlament, unde a anunţat ”suspendarea contactelor bilaterale” cu Moscova şi expulzarea a 23 de siplomaţi ruşi.
Fostul agent dublu Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, şi fiica sa, Iulia, în vârstă de 33 de ani, au fost găsiţi inconştienţi pe 4 martie, pe o bancă, la Salisbury, în sudul Angliei.
”Nu există altă concluzie decât a vinei statului rus în tentativa de ucidere a domnului Skripal şi fiicei sale”, a declarat May în Camera Comunelor.
”În baza Convenţiei de la Viena, regatul Unit va expulza 23 de diplomaţi ruşi care au fost identificaţi ca agenţi de informaţii sub acoperire”, a declarat şefa Guvernului britanic.
Ei au la dispoziţie o săptămână să părăsească regatul, a anunţat ea.
Lira sterlină şi-a pierdut aprecierea în raport cu dolarul în urma acstor acuzaţii.
May a anunţat de asemenea ”suspendarea contactelor bilaterale” cu Moscova.
Rusia are în prezent 59 de diplomaţi acreditaţi în regatul Unit.