Rusia, somată să explice otrăvirea fosului spion rus

Vocea.biz / 13.03.2018
Rusia, somată să explice otrăvirea fosului spion rus

Rusia – somată să explice până la miezul nopţii de marţi spre miercuri otrăvirea unui fost spion pe teritoriul britanic şi ameninţată cu represalii de Londra, care consideră ”foarte probabilă” responsabilitatea rusă – şi-a clamat marţi nevinovăţia, relatează AFP.

Rusia este ”nevinovată” şi ”pregătită să coopereze”, cu condiţia să aibă acces la substanţa chimică responsabilă de otrăvire, a ripostat ministrul rus de Externe Seghei Lavrov, titrează News.ro.

Găsiţi inconştienţi pe o bancă, la Salisbury, în sud-estul Angliei, Serghei Skripal şi fiica sa Iulia sunt spitalizaţi în continuare la terapie intensivă, într-o stare critică, în timp ce un poliţist este conştient, dar în stare gravă.

O nouă reuniune interministerială de criză a Cobra – convocată în cazuri de urgenţă naţională în Regatul Unit – a avut loc marţi.

Miercuri, premierul britanic Theresa May va reuni Consiliul de Securitate Naţională (NSC), pentru a examina răspunsul dat de Moscova, căreia i-a dat ultimatum până la miezul nopţii de marţi spre miercuri, a anunţat un purtător de cuvânt al Downing Street.

Premierul se va exprima ulterior în faţa deputaţilor, cărora le va anunţa măsurile luate, a precizat el.

Londra a primit susţinerea mai multora dintre aliaţii săi – inclusiv Washingtonul şi Parisul -, care au condamnat un ”atac total inacceptabil”. Uniunea Europeană (UE) şi-a exprimat solidaritatea ”de nezdruncinat”.

Declarându-se încurajat de aceste susţineri, ministrul britanic de Externe Boris Johnson a subliniat gravitatea incidentului – ”prima utilizare a unui agent inervant pe continentul european de la al Doilea Război Mondial”.

”PRACTIC INCURABIL”

Johnson l-a convocat luni pe ambasadorul rus, l-a somat să explice dacă otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale, Iulia, pe 4 martie, a fost comisă direct de Rusia sau dacă Guvernul rus ”a pierdut controlul” agentului neurotixic respectiv şi a căzut pe mâinile vreunei terţe părţi.

Theresa May a subliniat, în Parlament, că substanţa folosită face parte din grupul agenţilor ”novicioc”, creat de Rusia.

Potrivit lui Mil Mirzainov – unul dintre ”părinţii” agenţilor novicioc, care trăieşte în prezent în Statele Unite – Rusia este singura ţară capabilă să producă şi să dezvolte un agent inervant atât de puternic şi ”practic incurabil”.

Chiar dacă Skripal şi fiica sa vor ”supravieţui, ei nu-şi vor reveni”, a declarat omul de ştiinţă pentru Daily Telegraph. El se teme, în plus, că ”mulţi alţi oameni au fost expuşi” acestei substanţe.

Theresa May a avertizat că, în cazul lipsei unui răspuns ”credibil” din partea Moscovei, ”noi vom considera că această acţiune constituie o folosire ilegală a forţei de către statul rus împotriva Regatului Unit”.

Evocând sancţiuni impuse unor cetăţeni ruşi după cazul Litvinenko, fostul agent secret rus otrăvit cu poloniu-210 şi mort la Londra în 2006, şefa Guvernului s-a declarat ”pregătită să ia măsuri mai importante”.

Ea a menţionat prezenţa trupelor britanice staţionate în Estonia, în cadrul dsfăşurării lor în NATO.

ATAC CIBERNETIC

May a anunţat că Guvernul său reflectează, de asemenea, la o versiune britanică a amendamentului american Magniţki – după numele activistului rus anticorupţie -, vizând să confişte bunuri ale persoanelor vinovate de cei care încalcă drepturile omului.

Potrivit cotidianului britanic The Times, Londra are în vedere un atac cibernetic contra Rusiei, în baza Articolului 51 al Chartei ONU, care defineşte dreptul la legitimă apărare în cazul unei agresiuni externe.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg a apreciat otrăvirea drept ”foarte îngrijorătoare pentru NATO”, care este ”în contact cu autorităţile britanice asupra  acestui subiect”.

”Este extrem de îngrijorător ca agenţi chimici să fie în continuare folosiţi în vederea rănirii oamenilor”, a comentat Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), ”puternic îngrijorată” de acest caz.

Moscova consideră însă că acuzaţiile formulate împotriva sa sunt o ”provocare”.

Ministerul rus de Externe a afirmat, pe Facebook, că acuzaţiile vizează ”să discrediteze Rusia” odată cu apropierea Cupei Mondiale la Fotbal, a cărei organizare a obţinut-o în defavoarea Regatului Unit.

Citește și...