Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker a apreciat marţi că a venit vremea să se treacă de la ”discursuri” despre Brexit la traducerea lor în texte juridice în vederea organizării concrete a retragerii Regatului Unit şi a viitoarei sale relaţii cu Uniunea Europeană (UE), relatează AFP conform News.ro.
Într-un discurs pe care l-a susţinut în Parlamentul European (PE), Juncker le-a cerut britanicilor ”mai multă claritate”, mai ales cu privire în legătură cu evitarea reinstalării unei ”frontiere dure” în Irlanda, subliniind că nu este vorba despre ”o chestiune irlandeză, ci de o chestiune europeană”.
Cu aproape un an înainte de data programată a Brexitului, ”acum a venit timpul ca discursurile să fie transformate în tratate, angajamentele în acorduri, vastele sugestii şi dorinţe cu privire la viitoarea relaţie în soluţii realizabile”, a pledat şeful CE în faţa eurodeputaţilor reuniţi la Strasbourg.
Premierul britanic Theresa May “trebuie să ne ofere mai multă claritate cu privire la modul în care Regatul Unit îşi vede viitoarea relaţie cu UE”, a insistat el, în contextul în care conducătoarea conservatoare şi-a precizat deja dorinţele într-un discurs, la începutul lui martie, confirmându-şi hotărârea de a părăsi piaţa unică şi uniunea vamală.
Juncker s-a exprimat înaintea unui summit european, programat pe 22 şi 23 martie la Bruxelles, în cursul căreuia Cei 27 urmează să-şi adopte poziţia cu privire la cadrul relaţiei post-Brexit cu regatul, în plan comercial.
Această parte crucială a negocierilor nu a demarat încă. Discuţiile s-au concentrat până acum asupra pregătirii tratatului cu privire la Brexit, prin dosare dificile precum factura divorţului, soarta expatriaţilor şi viitorul frontierei irlandeze.
Negociatorul şef al UE Michel Barnier a pus pe masă, în gebruarie, un document de 120 de pagini care traduce în limbaj juridic compromisurile – uneori ambigue – între cele două părţi, încheiate în decembrie cu privire la aceste trei teme.
Însă Theresa May a reacţionat dur faţă de acest proiect, dând asigurări că nu va accepta ”niciodată” dispoziţiile acestuia cu privire la frontiera dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, care ameninţă, în opinia sa, integritatea ţării.
Bruxellesul propune ”un spaţiu de reglementare comun” care să includă UE şi Irlanda de Nord, în cazul în care regatul nu propune altă soluţie satisfăcătoare.
”Suntem pegătitţi să colaborăm” cu privire la alte opţiuni, ”dar trebuie să primim propuneri concrete de la Regatul Uniit mai întâi”, a declarat marţi Juncker.
Barnier a subliniat, după discursul lui Juncjer, în faţa eurodeputaţilor, că este pregătit să ”înlocuiască” măsura propusă de UE cu privire la Irlanda ”cu orice altă soluţie mai bună care va fi propusă de Regatul Unit”.
În domeniul economic, ”toate modelele de cooperare cu ţări terţe sunt pe masă”, a continuat francezul. Însă el a repetat că UE va refuza să fie de acord cu un acces la piaţa sa internă “à la carte” şi a exclus posibilitatea ”solicitării din exterior a recunoaşterii reciproce a regulilor şi standardelor”.
”Este o idee destul de uimitoare ca Cei 27 ar putea să accepte convergenţa atunci când o doreşte Regatul Unit şi să-i lase în acelaşi timp posibilitatea de avea păreri divergente atunci când vine vorba să-şi creeze un avantaj competitiv”, a declarat Barnier, întrebându-se despre o eventuală a britanicilor de ”a se angaja pe calea concurenţei în reglementare, eventual a dumpingului împotriva noastră”.
Parlamentul European urma să adopte miercuri o rezoluţie în care să îndemne la un ”acord de asociere” cu Londra, mai larg decât un acord comercial, în vederea organizării relaţiilor lor post-Brexit.