Referendum istoric în Irlanda, autorizat de Curtea Supremă

Vocea.biz / 07.03.2018
Referendum istoric în Irlanda, autorizat de Curtea Supremă

Curtea Supremă a Irlandei a autorizat miercuri să se organizeze un referendum pe tema unei relaxări a legislaţiei cu privire la avort, iar consultarea ar urma să aibă loc la sfârşitul lui mai, relatează Reuters.

Sesizată de Guvern, cea mai înaltă jurisdicţie irlandeză a precizat că copiii care urmează să se nască nu au alte drepturi constituţionale inerente, în afara dreptului la viaţă, garantat de al optulea amendament al Constituţiei, titrează News.ro.

Premierul irlandez Leo Varadkar aştepta hotărârea Curţii Supreme în vederea stabilirii unei formulări definitive şi a unei date a unui refrendum.

Guvernul Varadkar urmează să întrunească joi pentru a dezbate acest subiect.

Problema avortului continuă să dezbine în Irlanda catolică, în care întreruperea sarcinii este autorizată abia din 2013 şi numai în cazul în care viaţa mamei este în pericol.

Zecii de mii de irlandezi au defilat în septembrie, la Dublin, şi au reclamat o relaxare a legislaţiei cu privire la avort, căruia i se opune Biserica Catolică.

Statul irlandez a făcut un recurs împotriva unei prime hotărâri  a Curţii Supreme, care a stabilit că copiii care urmează să se nască se bucură de drepturi mai largi decât dreptul la viaţă.

Toate drepturile constituţionale – în afara celui la viaţă – intră în vigoare la naştere, a argumentat Dublinul.

Citește și...