Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a declarat vineri că partidele de opoziţie s-ar putea coaliza pentru a încerca să înlăture de la putere partidul său, Fidesz, în cadrul alegerilor din 8 aprilie. Astfel, spune Orban, Ungaria se va transforma într-un refugiu pentru migranţi. Declaraţiile vin după ce Fidesz a suferit o înfrângere surprinzătoare în cadrul unor alegeri locale speciale, scrie Reuters conform News.ro.
Partidul naţionalist al lui Orban, Fidesz, ar putea câştiga pentru a treia oară consecutiv alegerile. Fidesz se află pe primul loc în sondajele de opinie dar a suferit o înfrângere surpriză duminică în cadrul unor alegeri speciale locale.
Orban a declarat pentru postul naţional de radio că partidele de opoziţie s-ar putea uni şi prezenta un singur candidat în cadrul fiecărei circumscripţii electorale. Analiştii politici au spus că rezultatele alegerilor speciale de duminică ar putea schimba dinamica din opoziţie, care până acum nu a reuşit să reprezinte vreun pericol.
Socialiştii, naţionaliştii de la Jobbik precum şi partidele liberale de stânga mai mici nu au făcut front comun până acum în cadrul campaniei electorale.
„Alegerile speciale au fost un caz de laborator iar acest lucru se va repeta în mai multe circumscripţii electorale”, a spus Orban. „Până la urmă, în fiecare circumscripţie, va fi un singur candidat al opoziţiei care va susţine imigraţia … şi candidatul nostru care este împotriva migraţiei”, a adăugat el.
Orban a spus că dacă Ungaria va deveni „o ţară a migranţilor”, atunci acest lucru ar aduce cu el „teroare” iar „femeile şi fetele nu vor mai fi în siguranţă iar identitatea noastră va fi slăbită şi încet-încet se va evapora”.
El a subliniat din nou că membrele UE din centrul Europei – Polonia, Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria – alături de Austria şi Bavaria, au respins politicile Uniunii Europene privind migraţia.
„Atacă Polonia, atât Germania cât şi Bruxelles – ul … pentru că dacă slăbesc Polonia, vor slăbi întreaga Europa Centrală şi astfel vor slăbi şi opoziţia faţă de migraţie”, a avertizat Orban.
Viktor Orban este unul dintre cei mai fermi opozanţi ai cotei obligatorii de migranţi propuse de UE.