Situaţia rămâne foarte tensionată în cadrul coaliţiei guvernamentale germane conduse de Angela Merkel, a anunţat miercuri Andrea Nahles, preşedinta Partidului Social Democrat (SPD), fără să îndepărteze posibilitatea convocării unor noi alegeri, relatează AFP conform News.ro.
Negocieri între Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului, Uniunea Creştin-Socială (CSU), aliata sa bavareză, şi SPD nu au permis o ieşire din criza care ameninţă viitorul acestei coaliţiei şi în centrul căreia se află criza migraţiei.
”În toate problemele privind politica migraţiei ne confruntăm cu o situaţie foarte tensionată în cadrul coaliţiei (…). Nu este satisfăcător ca săptămâna aceasta să ne aflăm într-un impas şi nu ştim ce se va întâmpla”, a declarat Nahles.
Întrebată de postul ARD dacă se pregăteşte de noi alegeri, preşedinta SPD a răspuns că ”nu ştiu. Ca să fiu sinceră, aşteptăm să vedem”.
CSU îi cere lui Merkel să găseascăun acord cu partenerii săi europeni în politica migraţiei în Europa.
În lipsa unui aranjament la Consiliul European de joi şi vineri, ministrul german de Interne şi preşedintele CSU Horst Seehofer vrea să expulzeze din Germania, începând din iulie, migranţii deja înregistraţi în alt stat membru UE.
Acest lucru ar putea să conducă la ruperea coaliţiei aflate la putere la Berlin de doar trei luni, pentru că Merkel refuză, pentru moment, orice iniţiativă unilaterală a Germaniei.
Preşedintele grupului parlamentar CSU în Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului german) Alexander Dobrindt a anunţat miercuri că un calendar avut în vedere de formaţiunea sa este clar.
”Trebuie să acţionăm acum”, a îndemnat el.
”Începând de săptămâna viitoare, noi vrem ca migranţii să fie trimişi la frontieră, dacă s-au înregistrat deja în alt stat european, unde trebuie să urmeze procedura de azil”, a declarat pentru ARD Alexander Dobrindt.
Preşedintele grupului CDU-CSU în Bundestag Volker Kauder a recunoscut, la rândul său, disensiuni în coaliţie, în urma acestor negocieri dure de marţi seara.
”Este foarte serios, am văzut-o în cursul negocierilor, nu e ceva mic, ci e ceva central şi important. Trebuie să vorbim”, a declarat el tot pentru ARD.