O femeie care ar fi strigat „Allahu Akbar” a atacat două persoane cu un cuţit, duminică, într-un supermarket în sudul Franţei. Femeia a fost ulterior arestată, scrie Fox News, citând presa locală, potrivit News.ro.
Incidentul a avut loc în jurul orei locale 10:30 la supermarketul Leclerc în oraşul La Seyne-sur-Mer.
Martorii au declarat că femeia a atacat un client şi un angajat.
Ea ar fi fost îmbrăcată în negru şi purta un văl în momentul atacului, strigând „Allahu Akbar”, „Dumnezeu este mare” în arabă, înainte să fie imobilizată de către alte persoane.
Conform Radio Europe 1, procurorul Bernard Marchals a declarat că un client al magazinului a fost rănit în zona pieptului şi transportat la spital, iar o altă femeie a fost şi ea rănită.