Irlanda urmează să organizeze un referendum pe tema unei eventuale modificări a legislaţiei care interzice blasfemia, relatează BBC News.
Consultarea ar urma să aibă loc în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale ce ar putea fi convocate în octombrie, titrează News.ro.
Această consultare este una dintre angajamentele pe care Executivul şi le-a asumat în programul de guvernare.
Coaliţia anterioară de guvernare Fine Gael/Partidul Laburist (2011-2016) a promis şi ea un vot asupra acestei legislaţii.
Însă nu a convocat un referendum, necesar în vederea modificării Constituţiei.
Legislaţia cu privire la blasfemie a fost introdusă în Constituţie în 1937.
”Publicarea sau enunţarea unor lucruri blasfemiatoare, răzvrătitoare sau indecente constituie o infracţiune şi se pedepsesc conform legii”, prevede Articolul 40 al Legii findamentale irlandeze.
Din 2009, blasfemia este pedepsită, printr-o nouă lege, cu o amendă în valoare de până la 25.000 de euro.
Actorul şi scriitorul britanic Stephen Fry a fost anchetat în 2015 în baza legislaţiei cu privire la blasfemie, după ce poliţia irlandeză a primit o plângere referitoare la un interviu pe care l-a acordat postului naţional RTE, în care l-a catalogat pe Dumnezeu drept prost, egoist şi ”destul de clar un nebun”.
”În privinţa reputaţiei internaţionale a Irlandei, acesta este un pas impotant”, a declarat ministrul Justiţiei Charlie Flanagan.
”Prin îndepărtarea acestei prevederi din Constituţie, putem să transmitem un mesaj puternic lumii, potrivit căruia legile împotriva blasfemiei nu reflectă valorile irlandeze, iar noi nu credem că asemenea legi ar trebui să existe”.
Guvernul Fianna Fáil a argumentat la acea vreme că introducerea acestor prevederi în Constituţia din 1937 era necesară deoarece Legea fundamentală proteja legal doar credinţa creştinilor.
Fostul Taoiseach (premier) Enda Kenny a subliniat că ultima persecutare a creştinilor în Irlanda a avut loc în 1855.
Guvernul lui Leo Vardakar ar urma să convoace, de asemenea, un vot cu privire la o eventuală îndepărtare din Constituţie a unei trimiteri la rolul ”vieţii unei femei în casă”.